INS: Producţia industrială a scăzut cu 0,9% pe serie brută în primele şapte luni din 2019

[] []

12 sep 2019 / 09:35
Salveaza PDF Comentarii

Producţia industrială a scăzut, în primele şapte luni ale acestui an, atât ca serie brută, cu 0,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,4%, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate joi.

Scăderea producţiei industriale ca serie brută a fost determinată de declinul înregistrat în cele trei sectoare industriale: industria extractivă (-1,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,1%) şi industria prelucrătoare (-0,8%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, evoluţia producţiei industriale a fost cauzată de scăderile înregistrate de industria extractivă (-1,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-1,2%) şi industria prelucrătoare (-0,8%). În luna iulie 2019, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă cu 2,9% ca serie brută în condiţiile în care industria prelucrătoare a consemnat un avans de 3,7%, iar industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 1,3%, respectiv cu 1,1%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în iulie producţia industrială a fost mai mică faţă de luna precedentă cu 3,3%, din cauza scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-6,2%), industria extractivă (-3,6%) şi industria prelucrătoare (-2,2%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) s-a redus cu 3%, ca efect al scăderilor din industria extractivă (-7,4%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,8%) şi industria prelucrătoare (-2,5%). Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 6,4%, din cauza declinului industriei extractive (-7,4%), producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-4,7%) şi industriei prelucrătoare (-4,4%). 


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26