Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 7%, în primele 11 luni. Mărcile preferate de români

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 7% în primele 11 luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, autoturismele "electrificate" înregistrând un avans de 57,7% şi ajungând la o cotă de piaţă de 20,9%, conform unei analize realizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În noiembrie s-a consemnat o scădere cu 2,5% a înmatriculărilor de autovehicule faţă de luna similară a anului precedent. Autoturismele (care reprezintă aproximativ 84% din total) au înregistrat, în luna noiembrie 2022, un volum de 10.949 unităţi, cu 3,6% mai puţin decât în luna similară din 2021, scrie Agerpres.

"Dacă ne raportăm la anii anteriori, luna noiembrie 2022 este în scădere cu 13,0% faţă de perioada similară din anul 2020 şi cu 12,4% faţă de noiembrie 2019", arată analiza, realizată pe baza datelor de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Top 10 mărci de autoturisme aflate în preferințele românilor


În piaţa naţională, Top 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după 11 luni din 2022, este condus de Dacia (35.006 unităţi), urmată de Ford (11.072 unităţi), Toyota (10.097 unităţi), Renault (9.739 unităţi), Hyundai (8.995 unităţi), Volkswagen (8.377 unităţi), Skoda (7.997 unităţi), Mercedes Benz (6.715 unităţi), Peugeot (3.852 unităţi) şi BMW (2.703 unităţi).

După primele 11 luni ale anului 2022, se observă o evoluţie mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+79,1%), Clasa B (-2,9%), Clasa C (+0,5%), Clasa D (+16,1%), Clasa E (-1,0%), Clasa F (+15,9%), SUV (+9,1%), MPV (+17,9%) şi Clasa Sport (+13,1%), raportat la perioada similară din anul anterior.

În ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu o cotă de 43,6%, în creştere cu 0,8% faţă de 2021, urmat de Clasa C cu o cotă de 26,2%, în scădere cu 1,7% şi Clasa B cu o cotă de 18,6%, în scădere cu 1,9% faţă de cota deţinută în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Benzina vs Motorină


În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în primele 11 luni din acest an, motorizările pe benzină au înregistrat o scădere de 1,2% faţă de perioada similară din 2021, ajungând, astfel, la o pondere de 65,1%.

În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o scădere de 5,5% faţă de primele 11 luni din 2021 şi deţin o cotă de 14% din total.

Autoturismele electrice


Pe de altă parte, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după 11 luni din 2022, o cotă de piaţă de 20,9%, care depăşeşte cu 6% şi 7.949 unităţi cota deţinută de motoarele diesel. Autoturismele full electrice deţin o cotă de 8,1% din piaţă în primele 11 luni ale anului 2022 faţă de anul 2021 când reprezentau doar 4%.

În ceea ce priveşte autoturismele Plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 309 unităţi, +40,5%, urmată de Hyundai Tucson cu 249 unităţi, +31,7%, Renault Captur cu 231 unităţi şi o creştere de 0,9%, Mercedes Benz GLE cu 226 unităţi, în creştere cu 34,5% şi Mercedes Benz GLC cu 196 unităţi, în scădere cu 5,8%.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 2.270 unităţi, în creştere cu 12,3% faţă de 2021, urmată de Toyota C-HR cu 1.864 unităţi şi 0,9% scădere, apoi Toyota RAV4 cu 1.573 unităţi, în creştere cu 6,1%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel