Ieși la cafea cu un actor. Festival de amploare la Brașov

FOTO: Giorgiana Croitoru
Descriere foto: FOTO: Giorgiana Croitoru

Orașul Brașov găzguiește Tamtam Festival. Timp de trei zile vor fi prezentate spectacole de excepție, ateliere creative și cafele cu actori renumiți.

În perioada 26-28 iulie, la Brașov, își deschide porțile prima ediție a festivalului TAMTAM.

Timp de 3 zile, muzica, dansul, teatrul, filmul și artele vizuale vor anima întregul oraș, iar Centrul Vechi va deveni scenă pentru peste 300 de artiști, care vor fi prezenți pe cele 7 scene ale festivalului.

Organizatorii anunță că publicul va avea acces la evenimente precum: Opera Rock "The One Born From A Star", o premieră pentru România, concerte cu Luiza Zan, Alex Azevedo, Vibrate!, Alex Harding, Orkid Band, Irina Sârbu, Claudia & Nocturno Band, Kamerata Kronstadt, piese de teatru cu Claudiu Bleonț și Magda Catone, și peste alte 50 de concerte de jazz, muzică clasică, muzică alternativă, pop, dar și DJi.

Ateliere pentru iubitorii de artă

 

Cele 7 scene vor fi amplasate în Piața Sf. Ioan, pe strada Republicii, pe strada Michael Weiss, în Piața Enescu, în Piața Paul Richter, la Poarta Ecaterinei, la Rectoratul Universității și în sălile cunoscute precum, Reduta și Centrul Multicultural al Universității "Transilvania".

Pentru copii, se vor organiza în Parcul Central, ateliere de pictură iar iubitorii de graffiti vor avea ocazia să-și pună creativitatea în practică pe panourile special amenajate.

Cinefilii vor putea urmări filmele artistice "Moromeții 2" și "The Florida Project" și vor putea interacționa cu actorii prezenți în cafenele speciale.

În plus, 4 piane vor fi disponibile în oraș pentru cei care vor să încânte trecătorii și să devină pianiști pentru 3 zile.

Programul va începe vineri de la ora 16:00, la ora 22:00, iar în zilele de sâmbătă și duminică programul va fi între orele 12:00 și 22:00

Intrarea la festival este liberă, excepție făcând reprezentațiile de teatru de la Sala Reduta.

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27