Hidroelectrica a produs vineri dimineaţă peste 4.000 de MW de electricitate, un nou record pentru acest an

Hidroelectrica a produs vineri dimineaţă peste 4.000 de MW, reprezentând un nou record din acest an, şi a acoperit peste jumătate din consumul naţional de electricitate, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional în timp real, prezentate pe site-ul Transelectrica.

Vârful de producţie a fost atins la ora 9:30, când hidrocentralele produceau 4.050 MW şi acopereau 52% din consumul ţării. Precedentul record de producţie din acest an al Hidroelectrica fusese 3.936 de MW, înregistrat pe 7 mai. Aceasta pe fondul hidraulicităţii specifice acestei perioade a anului, caracterizate de ploi şi viituri.

Hidroelectrica exploatează un număr de 208 centrale, cu o putere instalată totală de 6.116 MW. Celelalte surse de producere a energiei vineri dimineaţă erau cărbunele - 26%, nuclear - 8,5%, hidrocarburi - 6,5%, fotovoltaic - 3,6%, eolian - 2,6%, biomasă - 0,7%. La ora 10:35, consumul naţional de energie electrică era de 7.684 MW, producţia - de 7.439 MW, diferenţa de 244 MW reprezentând importuri. În ceea ce priveşte preţul energiei, România rămâne cea mai scumpă piaţă din regiune, potrivit bursei de profil OPCOM. Astfel, în România preţul mediu pe piaţa spot pentru energia cu livrare vineri este 53,44 euro pe MWh, în Ungaria este de 53,30 euro pe MWh, iar în Cehia şi Slovacia - 45,75 euro pe MWh. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel