Heathrow: Un băiat a reuşit să treacă de controalele de securitate şi să se urce la bordul unui avion fără carte de îmbarcare

Poliţia de pe aeroportul Heathrow anchetează modul în care un băiat de 12 ani a reuşit să treacă duminică de controalele de securitate şi să se urce la bordul unui zbor British al Airways spre Los Angeles fără să aibă bilet sau carte de îmbarcare, informează publicaţia britanică The Telegraph. 

Copilul neînsoţit, care nu avea asupra sa vreun document de călătorie, s-a amestecat printre pasagerii care se urcau în avion şi a fost remarcat doar atunci când echipajul i-a cerut cartea de îmbarcare pentru a-l îndruma spre locul lui. Băiatul, despre care se crede că este olandez, a refuzat să coopereze cu echipajul atunci când i s-a cerut.

Pasagerii au declarat că acesta a refuzat, de asemenea, să părăsească aeronava şi a fost în cele din urmă îndepărtat poliţiştii care urcaseră în avion pentru a oferi asistenţă echipajului. Ca urmare a acestei breşe de securitate, avionul a trebuit evacuat, iar pasagerii obligaţi să efectueze un doilea control de securitate, zborul fiind întârziat din această cauză cu peste patru ore.

Detectivii încearcă în prezent să stabilească de unde este băiatul şi cum a reuşit acesta să treacă prin cordoane de securitate stricte, fără a fi văzut. O variantă ar fi că băieţelul era un pasager aflat în tranzit care a ajuns pe Heathrow cu un bilet spre o destinaţie ulterioară, dar a încercat apoi să vadă cât de departe poate merge fără a fi remarcat.

Breşa de securitate ridică întrebări cu privire la eficacitatea controalelor de securitate pe cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie, deşi un purtător de cuvânt al British Airways a dat asigurări că băiatul a trecut prin aceleaşi controale ca toţi ceilalţi pasageri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel