Elita atletismului românesc, la etapa finală a Campionatelor Naţionale indoor

campionatul national de atletism seniori
campionatul national de atletism seniori

Etapa finală a Campionatelor Naţionale rezervate seniorilor şi tineretului, va reuni elita atletismului românesc, la sala din cadrul Complexului Sportiv Naţional ''Lia Manoliu'' din Bucureşti.

Cel mai important eveniment intern al sezonului indoor, etapa finală a Campionatelor Naţionale rezervate seniorilor şi tineretului, va reuni sâmbătă şi duminică elita atletismului românesc, la sala din cadrul Complexului Sportiv Naţional Lia Manoliu din Bucureşti.

Întrecerea se află la a 48-a ediţie (masculin şi feminin), în timp ce în cazul categoriei U23 vom înregistra a 35-a ediţie, atât în cazul băieţilor, cât şi al fetelor. Printre cele mai animate probe va fi cea de la triplusalt fete, cu Elena Panţuroiu (CSM Bucureşti), Carmen Toma (CS Rapid), Cristina Bujin (CS Farul Constanţa) şi Georgiana Aniţei (SCM Bacău-CSM Bucureşti) printre pretendentele la podium.

O întrecere spectaculoasă se anunţă şi cea de la lungime băieţi unde sunt înscrişi Marian Oprea (CSM Bucureşti), prezent şi la triplusalt, Andreas Samuel Bucşă (CS Dinamo), George Baciu (CSM Călăraşi), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Valentin Toboc (CSA Steaua), se arată în comunicatul Federaţiei Române de Atletism. În proba similară a fetelor va concura şi Angela Moroşanu (CSM Bucureşti). La 400 m se vor lupta Bianca Răzor (CSA Steaua), Andrea Miklos (CSS Viitorul Cluj-Napoca), Camelia Gal, Sanda Belgyan (ambele de la CSU Cluj-Napoca), toate componente ale ştafetei noastre naţionale de 4x400 m.

[citeste si]

În probele de la 1.500 m, pot fi urmărite Claudia Bobocea (CSM Sf. Gheorghe), Florina Pierdevară (CSA Steaua) şi Roxana Bîrcă (CSA Steaua), la feminin, respectiv Dorin Andrei Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei) şi Adian Garcea (CS Pandurii Tg. Jiu). La aruncarea greutăţii şi-au anunţat prezenţa Andrei Gag (CSM Bucureşti) şi Alin Firfirică (CSA Steaua).

Singurele absenţe notabile vor fi cele ale Alinei Rotaru (lungime), care se antrenează în Germania, şi Ancuţei Bobocel (1500 m, 3.000 m), care se pregăteşte în Portugalia pentru Mondialele de semimaraton. Reuniunea de sâmbătă va debuta la ora 15,30, iar cea de duminică, la 13,30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel