Un proiect imobiliar extravagant, inspirat din tradiţia vieţii în aer liber și numit "L'Arbre Blanc/Copacul Alb", urmează a fi construit în Franța până la sfârșitul anului 2017.
În decembrie 2017, peisajul orașului francez Montpellier va fi îmbogățit cu un nou edificiu imobiliar spectaculos, potrivit descopera.ro.
Numit L'Arbre Blanc – „Copacul Alb", clădirea înaltă de 56 de metri înălţime, va avea 17 etaje și va cuprinde 120 de unităţi rezidenţiale şi de birouri, un restaurant, un bar cu vedere panoramică, precum şi o galerie de artă.
Încă din faza de concept al proiectului, arhitecții s-au inspirat din tradiția orașului de a oferi atenție vieții în aer liber. Proiectat de o echipă franceză şi urmând a fi construit de arhitecţi japonezi, edificiul va fi amplasată strategic între centrul vechi al orașului și cartierele nou dezvoltate Port Marianne și Odysseum.
Designul turnului imită perfect forma naturală a unui arbore, iar balcoanele sunt amplasate astfel încât dau impresia că gravitează în aer liber, ele fiind dispuse ca ramurile și frunzele unui copac, capabile să absoarbă lumina soarelui.
În plus, viitorii locatari vor găsi un spațiu versatil, fiecare rezident având posibilitatea de a-și alege dintr-un catalog de caracteristici opțiunile dorite pentru locuința achiziționată.
În plus, turnul imobiliar va avea capacitatea de a se "hrăni" cu energie într-un mod cât mai economic, folosindu-se la maximum resursele naturale, scriearchdaily.com.
Construcţia va începe în iulie 2015 şi urmează să se încheie în decembrie 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu