Contract de peste 100 de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea a două drumuri judeţene din Mureș

Consiliul Judeţean Mureş a semnat, marţi, contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru modernizarea DJ 151B şi DJ 142, între oraşele Ungheni şi Târnăveni, în valoare de aproape 106 milioane de lei, finanţată prin Programului Operaţional Regional 2014-2020.

"Mă bucur că unul dintre sectoarele de drum judeţean cu cele mai serioase probleme va fi, în sfârşit, reabilitat. Este o arteră de circulaţie importantă pentru cetăţenii judeţului care parcurg zilnic acest drum, fie în interes de serviciu, fie în interes personal. Acest tronson de drum era într-o stare puternică de degradare şi este important că vom reuşi să modernizăm acest drum din fonduri europene, valoarea acestei investiţii depăşind capacităţile bugetului judeţului', a declarat Péter Ferenc, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Proiectul este coordonat de CJ Mureş, în cadrul parteneriatului cu municipiul Târnăveni, comuna Găneşti, comuna Mica şi oraşul Ungheni, iar acesta vizează reabilitarea DJ142 şi DJ151B pe o lungime de 24,09 kilometri şi construirea a 2,43 kilometri de piste de biciclete. 

Prin reabilitarea celor două drumuri judeţene se estimează că se va reduce timpul de deplasare între oraşele Târnăveni şi Ungheni, va creşte siguranţa circulaţiei şi vor fi consolidate suprafeţele afectate de alunecări de teren, pe dealul Cerghidului. 

În cadrul proiectului câştigat de o asociere formată din patru societăţi comerciale se vor realiza marcaje rutiere, trotuare, parapeţi de protecţie pietonali la poduri, vor fi modernizate trecerile la nivel cu calea ferată şi vor fi modernizate 24 de staţii de autobuz.

Valoarea contractului de execuţie şi proiectare pentru proiectul "Modernizarea drumurilor judeţene DJ151B şi DJ142, Ungheni (DN15) - Mica - Târnăveni (DN14A) - judeţul Mureş" este de aproximativ 106 milioane de lei, fără TVA, durata de execuţie este de 36 de luni, din care 4 luni pentru elaborarea proiectului tehnic.


Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27