EXCLUSIV  Ce ar trebui de fapt predat la școală. Prof. Dr. Sorin Aramă: De câte ori am avut nevoie, după școală, să rezolvăm ecuații cu 3 necunoscute? / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @gpointstudio
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @gpointstudio

Prof. Dr. Sorin Aramă, Cercetător științific gradul II la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” București, a participat la conferința cu titlul „Împreună pentru prevenirea și combaterea rezistenței la antimicrobiene. Cum tratăm corect virozele și răcelile de sezon? Ghiduri de bună practică” organizată de DC Media Group în parteneriat cu Societatea Română de Rinologie. 

Prof. Dr. Sorin Aramă și-a exprimat nemulțumirea față de sistemul de educație despre care a spus că „dovedește o inerție absolut periculoasă". 

„Mă gândeam, în timpul discuțiilor foarte interesante care au avut loc până acum, la faptul că este foarte greu să-i spui unui agricultor care are 50 de ani să nu mai dea antibiotice la pui. Ar trebui început din școală. Apropo de acel faimos program Educație pentru Sănătate care e faimos, dar lipsește cu desăvârșire, vorba lui Caragiale.

Mă gândeam așa trist: de câte ori am avut nevoie, după școală, să rezolvăm ecuații cu 3 necunoscute sau să demonstrăm, țineți minte la fizică, la un moment dat a trebuit să demonstrăm E=mc2? Deci să reluăm noi logica lui Einstein. De ce?

Dar nu am învățat despre diabet, despre nutriție, despre alimentație sănătoasă, despre consumul de antibiotice, să nu mai vorbesc despre bolile sexual transmisibile, să nu vorbesc despre dependențe. Despre asta nu se vorbește. Se vorbește despre demonstrarea teoriei restrânse a relativității.

Aici ar trebui lucrat! Ar trebui ca noi să creăm o presiune mai mare asupra sistemului de educație care dovedește o inerție absolut periculoasă.", a spus Prof. Dr. Sorin Aramă. 

Proiect realizat după model norvegian

Prof. Dr. Sorin Aramă a vorbit despre studiul pe care l-a coordonat. Medicii din România au pornit de la modelul norvegian și au reușit să realizeze lucruri importante. 

„La inițiativa domnului ministru, înainte de a fi ministru, România, prin Institutul Matei Balș, a fost implicată într-un proiect foarte important organizat împreună și cu sprijinul Institutului de Sănătate Publică din Norvegia, proiect în care Institutul Matei Balș a fost coordonator, promotor pe România.

Un grup important de experți din Matei Balș, din Institutul de Sănătate Publică și din alte spitale importante din România au lucrat, deși într-o perioadă extrem de grea pentru că acest studiu s-a desfășurat pe perioada pandemiei și majoritatea experților au trebuit să intre în prima linie de luptă cu virusul de tristă amintire. 

Important este că în cadrul acestui proiect, în ciuda obstacolelor, s-au realizat niște lucruri importante. S-a elaborat Cadrul național strategic precum și Planul național de acțiune pentru combaterea acestui fenomen de rezistență la antimicrobiene și a infecțiilor asociate asistenței medicale.", a spus Prof. Dr. Sorin Aramă la conferința cu titlul „Împreună pentru prevenirea și combaterea rezistenței la antimicrobiene. Cum tratăm corect virozele și răcelile de sezon? Ghiduri de bună practică” organizată de DC Media Group în parteneriat cu Societatea Română de Rinologie. 

 

Youtube video image

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Schimbare privind antibioticele. Prof. Dr. Cătălina Poiană, semnal de alarmă: Riscurile pentru pacienți / video https://www.dcnews.ro/schimbare-privind-antibioticele-prof-dr-catalina-poiana-semnal-de-alarma-riscurile-pentru-pacienti-video_938905.html 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel