Caz Caracal. Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: Dincă are mai multe măşti, dar e şi el om. Poate s-a lăsat prins

Florin Răvdan / 05 aug 2019 / 14:36 Salveaza PDF Comentarii
Gheorghe Dinca
Descriere foto: Gheorghe Dinca

Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a declarat, la Antena 3, că este posibil ca Gheorghe Dincă, criminalul din Caracal, să se fi lăsat prins într-un moment de luciditate. 

"Se pare că de când a găsit un poliţist cu care acceptă să vorbească, trebuie să dăm credit acestor ultime informaţii. Aţi văzut, când se enervează, nu mai zice nimic. Ne-a plimbat, ne-a dus la marginea acelui lan de floarea soarelui unde anchetatorii caută telefonul Luizei. Dacă este aşa cum zice el, se va constata ştiinţific, e acelaşi mod de operare. El nu a avut timp să scape de ultimele rămăşiţe umane, pentru că a venit poliţia peste el. Ne-a dat telefonul ultimei victime, sunt paşi importanţi. Dacă se constată că în acea pădure sunt oasele Luizei, avem încă o probă importantă şi vom vedea dacă mai sunt şi alte victime. Se sapă acum acele gropi din casa groazei, dar să avem răbdare şi criminaliştii vor aduce la lumină şi acele probe şi vom vedea dacă sunt şi alte ADN-uri acolo", a declarat Liviu Chesnoiu la Antena 3. 

Măştile lui Dincă, detectate. S-a lăsat prins?

 

"Noi ne ocupăm de trecutul lui recent. Ce a făcut în tinereţe e o altă problemă. Trebuie să ne concentrăm pe acest aspect. Ultima victimă, penultima şi ce ADN-uri mai apar. Acum ceva timp, când am vorbit despre cazul ăsta, am văzut două fete care semănau, acelaşi mod de operare şi am spus că este vorba despre un lup singuratic şi un criminal în serie. Trebuie văzut dacă şi alte fete dispărute semănau şi dacă s-a operat la fel. 

Eu am mai avut de-a face cu criminali în serie. După ce îi testam, stăteam de vorbă cu ei ca să văd ce e în mintea lor. Eu am văzut trei măşti la el. Prima era cea de animal încolţit, că îşi dădea seama că e prins. A doua a fost când zâmbea, că îşi dădea seama că primele cercetări nu au dus nicăieri, iar a treia mască a fost de om gârbovit. Ştiţi ce se întâmplă cu aceşti criminali? Ei trebuie să scape de presiunea asta şi parcă, nu neapărat că fac greşeli din neglijenţă, fac greşeli pentru a fi prinşi. Dacă  nu s-ar fi lăsat prins, pentru că a făcut greşeli de amator... El poate face asta involuntar, din subconştient, ca să se termine toată treaba asta", a mai spus Liviu Chesnoiu. 

Cercetările la Casa Groazei continuă. 

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27