Bianca Drăgușanu, primele declarații despre noul iubit: ''Normal că mă văd mireasă''

Bianca Drăgușanu
Bianca Drăgușanu

La doar câteva zile după ce a anunțat despărțirea de Victor Slav, Bianca Drăgușanu a fost surprinsă cu un nou iubit. Vedeta a oferit primele declarații despre relația pe care o are cu Tristan Tate. 

Victor este un bărbat cu foarte multe calităţi. S-ar putea crede că am fost o femeie foarte curtată, dar nu este aşa. Sunt foarte puţini acei bărbaţi care au îndrăznit să-mi scrie un bună, mă refer la perioada în care eram singură. Poate pentru că sunt prea dominatoare. Eu sunt un om asumat. S-a întâmplat că ne-am cunoscut prin prieteni comuni. El a îndrăznit să mă abordeze pentru că nu ştia cine sunt. Da, eram în perioada vulnerbilă. Ne întâlnim de foarte puţin timp. Nu aş putea să spun că sunt într-o reaţie. Pot să spun doar că este frumos.

S-a întâmplat că a avut curajul să mă abordeze pentru că el nu este român. Pe mine m-a încântat că nu a ştiut cine sunt. Mi s-a părut amuzant. Pe bune, chiar nu ştia cine sunt, I-am pus să verifice Instagramul meu. Nu mai aveam poze cu Victor şi copilul de când mi-a fost spart contul. El s-a uitat şi a văzut că am un copil, m-a întrebat dacă sunt într-o relaţie şi i-am spus că este complicat. Am avut o discuţie ca doi oameni normali. După care am ieşit la cină, a fost faza cu paparazzii şi apoi am fost nevoită să vin aici să vorbesc.

Minunat mă simt că m-am pupat cu el. Nu sunt foarte multe lucruri de pus. Nu aş putea să spun că am o relaţie. Am ieşit de două ori la cină, ne-au prins paparazzii. Este o coincidenţă că m-am despărţit de Victor şi l-am întâlnit pe noul bărbat. Victor are cheia casei, poate să vină oricând vrea să vadă fetiţa. Este copilul lui, mi s-ar părea anormal să nu vină. O adoră pe Sofia şi o iubeşte mai presus de orice pe lumea asta. Îmi place limba engleză şi vreau să o învăţ bine. Tot timpul vorbim lucruri noi, cred că avem multe chestii în comun. E un bărbat tânăr şi va fi şi semi celebru pentru că se întâlneşte cu mine. Normal că mă văd mireasă. Îmi doresc pentru Victor Slav să fie fericit şi îi doresc tot binele din lume dacă va apărea cineva în viaţa lui", a spus Bianca Drăguşanu, potrivit Spynews.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel