Australian Open: Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au ratat calificarea în finala de dublu

Perechea Horia Tecău-Jean-Julien Rojer a ratat calificarea în finala probei masculine de dublu la turneul Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, joi, la Melbourne, după ce a fost învinsă cu 6-4, 3-6, 6-3 în semifinale de cuplul italian Simone Bolelli/Fabio Fognini.

 Tecău și Rojer, capi de serie nr. 6, au cedat după o oră și 58 de minute de joc în care au avut procentaje inferioare la punctele reușite din primul serviciu (68%-75%) sau al doilea serviciu (42%-44%). Cuplul româno-olandez a avut trei ași (italienii patru), două duble greșeli (trei pentru italieni), mai puține erori neforțate (15-21), dar și mai puține lovituri câștigătoare (28-42).

Tecău și-a egalat cea mai bună performanță a sa la Melbourne în proba masculină de dublu, după ce a mai jucat semifinală în 2012, alături de Robert Lindstedt. Totodată, rezultatul de la Australian Open este cel mai bun pentru cuplul Tecău/Rojer la un turneu de Mare Șlem, după ce anul trecut s-au oprit în turul secund la Melbourne, iar la celelalte trei turnee de Grand Slam nu a trecut de optimi.

Citește și: Simona Halep-Australian Open. Ce a revoltat-o pe tenismena româncă

Horia Tecău a ieșit învingător în 2012 în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands), iar în 2014 a fost învins în finală, alături de Sania Mirza (India). Tecău a jucat trei finale de Grand Slam, toate la Wimbledon, alături de Lindstedt, și toate pierdute.

Tecău și Rojer vor fi recompensați cu 130.000 de dolari australieni și 720 de puncte.

Bolelli și Fognini, finaliști în premieră la un turneu de Mare Șlem, vor juca în ultimul act cu alți outsideri, francezii Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut, victorioși în semifinale cu 6-4, 6-7 (5), 7-6 (5) în fața cuplului Ivan Dodig (Croația)/Marcelo Melo (Brazilia), cap de serie nr. 4.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel