DCNews Stiri Punctul pe zi Un nume spune totul despre planurile lui Bolojan cu ”guvernul” Siegfried Mureșan

Un nume spune totul despre planurile lui Bolojan cu ”guvernul” Siegfried Mureșan

Unul dintre numele aflate pe lista miniștrilor lui Siegfried Mureșan spune totul despre intențiile lui Ilie Bolojan, în negocierile pentru obținerea învestiturii.

În urmă cu trei luni, PNL-Bolojan cerea cu glas înalt președintelui să-i încredințeze lui Siegfried Mureșan formarea guvernului. În timp ce unii comunicatori ai partidului propuneau o rotativă a guvernelor minoritare, Dreapta-Stânga, ca să obțină, chipurile, voturile PSD, Mureșan se asigura, înjurând vârtos PSD-ul, că așa ceva e de neacceptat pentru social-democrați. Acționa preventiv, ca nu cumva să ajungă în funcție. Poate, conform scenariului scris de experții campaniei de propagandă hashtag. Poate, din instinct, simțind că e nepregătit pentru o astfel de misiune dificilă. 

Mișcările făcute de Mureșan după nominalizarea surpriză de vineri îmi dau de înțeles că a doua variantă cade. Siegfried Mureșan îmi pare la fel de arogant ca un Macron la început de carieră, susținut însă nu de marea finanță franceză, ci de dirijorii germani ai fondurilor europene. Un tip propulsat mereu de o mână nevăzută în funcții tot mai înalte, fără să fi trecut singur vreun test electoral, fără să fi coborât măcar câteva ore din aerul rarefiat al diurnelor de ședință bruxeleză în praful satelor unde se câștigă voturi sau în tranșeele din studiourile tv, unde luptă seară de seară comunicatorii partidelor, Mureșan nu pare a da doi bani pe părerea alegătorilor. 

Doar are captiv nucleul dur al reziștilor, condiționat vreme de zeci de ani de mesajele luptei cu ”ciuma roșie” ca de clopoțelul lui Pavlov. Iar de ceilalți nu-i pasă. Ba chiar îi jignește fără rușine. Când spunea despre PSD că e iresponsabil, corupt și incompetent, sau despre AUR că e trădător, vândut rușilor, nu-i jignea doar pe membrii de partid, ci și pe milioanele de oameni care au dat un vot acestor partide. Îi umilește și acum, când proclamă că e obligatoriu să îi dea guvernarea, altfel vor fi pedepsiți de companiile de rating, care vor tăia pensiile și salariile celor de la stat.

Comuniștii au luat puterea cu 10% din voturi, având tancurile sovietice în spate, PNL vrea să păstreze guvernarea cu 19%, amenințându-i pe români cu think-tank-urile corporațiilor care dau credite.

Una peste alta, de două zile, făcând uitate vechile injurii, Siegfried Mureșan a cerut voturile PSD, eventual, pe sub masă, și ale AUR. Ilie Bolojan s-a asigurat că nu le poate primi. Înlocuit în Palatul Victoria de un lup tânăr, pe uzatul berbec politic îl așteaptă, în cel mai bun caz, pensionarea anticipată. Mașina de propagandă care l-a creat și l-a umflat pe nea Ilie nu are suficient combustibil pentru două persoane. Iar cardul de benzină e la premier, nu la șeful unui partid care trage să moară.

Cum face Bolojan să ucidă guvernul wannabe înainte de a se naște? Păi, v-ați uitat pe lista numelor vehiculate? Sunt câteva care nu pot fi ocolite. De la USR, Miruță, un tip ok în guvernul Bolojan, și Dominic Fritz, că a rămas fără coledzi, Diana Buzoianu, că nu a terminat de înfipt oamenii partidului în funcții, Niculescu, de la președinție, pentru Externe și Ludovic Orban, de la Forța Dreptei, fiindcă știe cum se învârt banii la Transporturi. Oana Gheorghiu, idem pentru divizia ong...

Dar Ghinea, de unde până unde Cristian Ghinea? Propus ministru al Fondurilor Europene și vicepremier, după ce a ostilizat o țară cu mult hulitul proiect secret al PNRR, pur și simplu face imposibil pentru PSD și ceilalți să voteze guvernul Siegfried.

Asta dacă nu cumva numele lui Ghinea a fost aruncat ca deschidere, în vederea negocierilor ulterioare, urmând a fi retras ca semn de bunăvoință, pentru împăcare și votare. Și într-un caz și în altul, Doamne-ferește de ce ne așteaptă! 

Citește mai multe din Punctul pe zi
Citește mai multe din Punctul pe zi