Katia Pascariu a fost recompensată vineri, 15 august, cu premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună actriță, oferit de Juriul Criticilor Independenți, pentru rolul Stela din „Sorella di Clausura”, film regizat de Ivana Mladenović. Actrițele Manuela Martelli și Ana Marija Veselčić au primit, sâmbătă, 16 august, Premiul Leopardul de Argint pentru interpretare, desemnat de juriul competiției internaționale, ce răsplătește excelentele lor prestații în filmul „Dumnezeu nu ne va ajuta” (regia Hana Jušić).
„Tabi to Hibi” de Sho Miyake a câștigat Leopardul de Aur pentru Cel mai bun film, Abbas Fahdel este câștigătorul premiului pentru cea mai bună regie, iar premiul special al juriului a fost acordat filmului „White Snail” de Elsa Kremser și Levin Peter.
Filmele sprijinite de echipe de producție din România au concurat în competiția oficială a festivalului de la Locarno, alături de alte 16 titluri, printre care se numără și filme ale unor regizor consacrați precum Abdelatiff Kechiche („Mektoub, My Love: Canto Due”), Naomi Kawase („Yakushima's Illusion”), Alexander Koberidze („Dry Leaf”), Abbas Fahdel („Tales of the Wounded Land”), Radu Jude („Dracula”) și mulți alții.
„Sorella di Clausura”, cel de-al treilea lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenović, este produs de Ada Solomon (microFILM, România), Ivana Mladenović (Dunav 84, Serbia), „Sorella di Clausura” și coprodus de Ines Vasiljevic (Nightswim, Italia), Bernat Manzano (Boogaloo Films, Spania).
„Dumnezeu nu ne va ajuta”, scris și regizat de Hana Jušić, a fost produs de Ankica Jurić Tilić, și coprodus de Ada Solomon și Diana Caravia, Ines Vasiljević și Stefano Sardo, Yorgos Tsourgiannis, Didar Domehri, Aleš Pavlin și Andrej Štritof.
Compania microFILM a fost implicată, de asemenea, în coproducția lungmetrajului „Dracula” (regia Radu Jude), produs de Saga Film (România), alături de Nabis Filmgroup (Austria), Paul Thiltges Distribution (Luxemburg), RT Features (Brazilia), Samsa Film (Luxembourg), Bord Cadre Films (Elveția), Sovereign Films (Marea Britanie), a cărui premieră mondială la Locarno a avut puternice ecouri internaționale.
Aceste distincții completează palmaresul important al premiilor obținute de producții realizate cu implicarea microFILM.
Compania condusă de Ada Solomon, Carla Fotea, Diana Caravia și Alexandru Solomon, va fi reprezentată și la Festivalul Internațional de Film Sarajevo, ediția 31 (15 - 22 august) unde filmele „Sorella di Clausura” și „Dumnezeu nu ne va ajuta” vor concura în competiția oficială dedicată lungmetrajelor de ficțiune, iar „Alișveriș” (regia Vasile Todinca, produs de microFILM în coproducție cu Avanpost şi Hi Film Productions) este selectat în competiția dedicată scurtmetrajelor.
„Sorella di Clausura”-o amuzantă și scandalos de ciudată subminare a unei comedii romantice
„Orice recunoaștere a muncii vine ca o recompensă, dar nu toate recompensele sunt egale. Sunt cu adevărat fericită și onorată de aceasta și o accept cu inima deschisă și în numele întregii noastre echipe. O muncă onestă și intensă pe care am avut norocul să o observ și să o admir și care m-a ținut într-o stare de plăcere totală, hipervigilență, respect și responsabilitate”, a declarat Katia Pascariu.
„Sorella di Clausura” „examinează mult mai multe teme, de la căutarea fericirii, prin mecanica obsesiei, până la imperativul succesului” și „este fără îndoială un film al unei regizoare cu o semnătură puternică”, notează Cineuropa. ICS (International Cinephile Society) descrie „Sorella di Clausura” drept „o amuzantă și scandalos de ciudată subminare a unei comedii romantice” și consideră că „un mare merit este cel al actriței Katia Pascariu, a cărei performanță este absolut stelară și ancorează întreaga producție într-o manieră care este cu adevărat captivantă.”
„Filmul este, de fapt, povestea unei fete îndrăgostite nebunește de un cântăreț și a eforturilor nesfârșite de a-l cuceri. O comedie sălbatică, care amintește de filmele mai nebunești ale lui Dušan Makavejev, „Sorella di Clausura” este, în egală măsură, și un portret acid al unei societăți românești care încă se luptă, ca în atâtea țări est-europene, să găsească un echilibru între tradiție, memoria trecutului și un context autentic democratic”, scrie Corriere del Ticino. ”Un film interesant și original, capabil să relateze o secțiune istorică a României contemporane, cea de după intrarea în UE, prin povestea personală a Stelei”, sonsideră Cinematografo.
Participarea „Sorella di Clausura” la Locarno a fost sprijinită de Centrul Național al Cinematografiei, Uniunea Cineaștilor din România și Institutul Cultural Român.