DCNews Sport Alte sporturi Rugby: James O'Connor revine în Australia cu gândul la Cupa Mondială 2019

Rugby: James O'Connor revine în Australia cu gândul la Cupa Mondială 2019

'James a semnat un contract cu Rugby Australia (federaţia de la antipozi - n.red), ceea ce îi permite să fie selecţionat pentru Cupa Mondială, în cursul acestui an. El pleacă din Manchester cu susţinerea totală a clubului', a explicat Sale într-un comunicat. Conform postului de televiziune Fox Sports, O'Connor a semnat o înţelegere pe trei sezoane cu formaţia Queensland Reds, informaţie deocamdată neconfirmată oficial. În vârstă de 29 ani, James O'Connor şi-a făcut debutul în reprezentativa Australiei în 2008, însă incidentele din afara terenului i-au stopat cariera internaţională după doar 44 de selecţii.

În 2013, Federaţia australiană i-a reziliat contractul după ce jucătorul, în stare de ebrietate, nu s-a putut urca în avionul care urma să-l transporte de la Perth în Bali. Trecutul său tumultos include, de asemenea, o arestare într-un caz legat de cocaină, la Paris, în 2017, în timp ce juca la Toulon, înainte de a pleca la Sale în cursul aceluiaşi an. Steve Diamond, conducătorul lui Sale, a asigurat însă că jucătorul australian 'a făcut totul pentru a progresa mental şi fizic', lucru care i-a reuşit în perioada petrecută în Anglia. Conform presei australiene, oficialii federaţiei s-au întâlnit recent cu O'Connor şi s-au convins că jucătorul a câştigat în maturitate, meritând o a doua şansă pentru a-şi relansa cariera internaţională. 

Știri similare din categoria Alte sporturi Vezi toate articolele