DCNews Stiri Româncă, RĂPITĂ de un DJ celebru din Italia. Chinurile cumplite prin care a trecut

Româncă, RĂPITĂ de un DJ celebru din Italia. Chinurile cumplite prin care a trecut

Tânăra de 31 de ani a reuşit să fugă abia în momentul în care italianul a mers pe balcon pentru un apel telefonic. Potrivit presei italiene, citate de Digi24.ro, aceasta a oprit prima maşină care a trecut prin faţa imobilului şi a mers la cea mai apropiată secţie de poliţie, unde a depus plângere. 

Potrivit sursei citate, femeia își câștigă existența prostituându-se în capitala italiană, iar în una din zile a fost abordată de Francesco Cirioni care i-a oferit 1.000 de euro pentru a petrece câteva zile în compania lui. Femeia a acceptat, dar a pus câteva condiții cu care bărbatul a fost de acord. Ca să-i dovedească că intențiile lui erau cât se poate de normale, înainte de a pleca spre casa unde urmau să-și petreacă timpul, a dus-o pe femeie la un magazin și i-a făcut cadou două perechi de pantofi.

Bărbatul a torturat-o

 

În timpul audierilor, femeia a spus că agresorul ei s-a drogat în tot acest timp, a imobilizat-o și a torturat-o. În a treia zi, când era aproape convinsă că nu va scăpa cu viață, Francesco Cirioni i-a cerut să se aranjeze, pentru că urmau să se întâlnească în oraș cu un prieten. A ieșit apoi pe balcon să vorbească la telefon, timp în care femeia a evadat.

Pe lângă sechestrare, agresiune și viol, italianul a fost acuzat și de trafic și consum de droguri.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele