"Decizia recentă de condamnare la închisoare cu executare a femeii care, circulând fără permis auto, a ucis-o pe micuța de 4 ani, Anastasia, ne aduce aminte de ce a fost nevoie de o schimbare radicală în legislație".
"Pentru că #LegeaAnastasia s-a născut din durere, dar a fost scrisă pentru a proteja vieți.
Condamnările în instanță nu pot fi un motiv de bucurie. Nicio pedeapsă cu executare și niciun an petrecut de cineva în închisoare nu pot șterge o tragedie și nu pot aduce înapoi o viață luată nedrept.
Dar mesajul acestei decizii și al Legii Anastasia este un aviz ferm pentru orice „amator” de inconștiență: cine alege să se urce la volan fără permis, băut sau sub influența drogurilor și curmă o viață merge direct la închisoare, cu executare. Nu mai există scuze, nu mai există pedepse cu suspendare.
Fiecare decizie a instanțelor transmite un semnal clar în societate și sper ca acest avertisment să îi facă pe cei responsabili să se oprească înainte de a produce o nouă tragedie. Legea Anastasia își produce efectele și până acum a salvat sute de vieți și asta grație campaniei naționale de promovare desfășurate, în ultimii doi ani, cu ajutorul mass-media și a instituțiilor publice. Mulțumesc, pe această cale, Consiliului Național al Audiovizualului și televiziunilor care au decis, în luna august, să reia difuzarea materialului video despre efectele condusului sub influența alcoolului sau a drogurilor, ori fără permis.
Gândurile mele rămân alături de familia Anastasiei.
Fie ca amintirea ei să continue să salveze vieți pe drumurile din România!", a precizat senatorul PSD, Robert Cazanciuc.
Legea Anastasia, cum a fost adoptată
La data de 1 iunie 2022, ora 18:37, în timp ce conducea un autoturism pe DS 516, în localitatea Sticlăria, comuna Scobinţi, judeţul Iaşi, Mariana Coşofreţ a acroşat-o cu partea din stânga faţă a autovehiculului pe D.E.A., în vârstă de 4 ani, accident în urma căruia fetiţa a decedat.
În luna iulie 2022, femeia a fost trimisă în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Parchetul informând, la acel moment, că s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Avocatul Adrian Cuculis a făcut plângere împotriva ordonanţei de clasare, iar instanţa a întors dosarul la Parchet. Astfel, după continuarea cercetării, s-a ajuns ca şoferiţa să fie deferită justiţiei şi pentru ucidere din culpă.
Șoferița a fost trimisă inițial în judecată doar pentru conducere fără permis.
După accident, Parlamentul a adoptat Legea Anastasia, care prevede eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei în cazurile de ucidere din culpă comise de şoferi fără permis sau aflaţi sub influenţa alcoolului ori a drogurilor.