Se cere sancționarea deputaților USR, după protestul cu bannere din timpul ședinței plenului Camerei Deputaților din 7 octombrie.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, luni, de o sesizare a deputatei Mariana Vârgă, membră a grupului parlamentar Uniţi pentru România, care solicită cercetarea disciplinară a membrilor grupului USR pentru „conduita” manifestată în şedinţa plenului din 7 octombrie, când „au protestat la tribună, au arătat bannere şi au perturbat desfăşurarea lucrărilor”.
Se cere sancționarea deputaților USR după protestul din plen
De asemenea, unii deputaţi au înregistrat şi au transmis în direct şedinţa Camerei Deputaţilor, contrar articolului 248 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Solicit analizarea faptelor în raport cu prevederile regulamentare aplicabile, cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României şi cu principiul egalităţii de tratament în aplicarea normelor disciplinare.
(...) În analiza prezentei sesizări, solicit aplicarea unitară şi nediscriminatorie a prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor, în conformitate cu aceleaşi criterii şi standarde pentru toţi deputaţii, indiferent de apartenenţa politică, cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi a procedurilor regulamentare aplicabile. Invoc, în acest sens, situaţia parlamentarilor grupului S.O.S. România, care au fost sancţionaţi anterior pentru fapte legate de afişarea unui banner şi de conduita în plen, fiindu-le aplicată sancţiunea diminuării indemnizaţiei parlamentare cu 50% pentru o perioadă de trei luni”, se arată în documentul care a fost trimis de Biroul permanent la Comisia juridică pentru analiză şi întocmirea unui raport.
Regulile de conduită parlamentară trebuie aplicate în funcţie de faptele constatate, nu de apartenenţa politică a autorilor, a subliniat Vârgă.
Ce au făcut parlamentarii USR
Pe 7 octombrie, liderul deputaţilor USR, Diana Stoica, anunţa că a solicitat Biroului permanent sancţionarea social-democratei Natalia Intotero, pe care o acuză că, în calitate de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, ar fi comis abuzuri în legătură cu înfiinţarea comisiei de anchetă Mykonos - Nordis.
Parlamentarii USR au venit la şedinţa de plen de atunci a Camerei Deputaţilor cu pancarte pe care era scris: „Cine a plătit luxul?”, „Cine a plătit zborurile?”, „Daţi drumul la microfon”, „Votaţi comisia de anchetă”, „Nu blocaţi comisia de anchetă Mykonos - Nordis”, potrivit Agerpres.
Momentul cu protestul parlamentarilor USR, începând cu minutul 04:08: