Școala românească de teatru și film demonstrează că își poate păstra sufletul viu fără să piardă pasul cu marile festivaluri ale lumii. UNATC se mândrește cu 10 ani consecutivi de prezență la Cannes și cu săli pline de spectatori. Rectorul Liviu Lucaci explică de ce educația seamănă cu celebra călătorie a lui Ulise: poți străbate oceane întregi, dar nu ai nicio șansă dacă uiți de unde ai plecat și nu ai o busolă în suflet.
Când auzim de învățământul românesc, primul impuls este, de multe ori, să oftăm și să ne plângem de neajunsuri. Dar ce se întâmplă atunci când privim spre tinerii care cuceresc festivalurile de la Berlin, Cannes sau Annecy și spre profesorii care își petrec nopțile în facultate alături de studenți? În emisiunea DC Edu moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, actorul, regizorul și profesorul Liviu Lucaci, rectorul UNATC, dărâmă complexul de inferioritate care ne ține pe loc de atâta timp.
El arată de ce românii au un talent nativ pentru scenă și de ce moștenirea unor pedagogi uriași precum Ion Cojar ne ține ancorați în realitate.
Povestea celor 192 de ani: De ce avem teatrul în ADN?
Nu este o simplă întâmplare că românii iubesc scena și umplu sălile de spectacol până la refuz. Rădăcinile acestei pasiuni coboară mult în timp, într-o perioadă în care țările din jur abia își conturau primele instituții academice. În 1834, în cadrul Școlii Filarmonice din București, se puneau deja bazele învățământului teatral de la noi.
Rectorul Liviu Lucaci povestește cu mult drag despre această legătură dintre români și scenă.
„Teatrul și apoi cinematografia românească reprezintă ceva foarte aproape de ființa românului. Nu e puțin lucru că noi, la 1834, în cadrul Școlii Filarmonice din București, avem o școală superioară de teatru. Asta ne situează undeva în top în acest profil european și mondial. Anul acesta vorbim de 192 de ani de învățământ superior teatral. Nu e puțin deloc. Iar în privința cinematografiei, suntem una dintre primele țări care a fost interesată de cinema și am format repede specialiști în domeniu. Pe noi, ca români, ne-a interesat lucrul acesta foarte, foarte repede”, povestește prof. univ. dr. Lucaci.
Ce îi face însă pe tinerii de la noi să fie atât de buni pe scenă și în spatele camerelor de filmat? Răspunsul stă într-o capacitate rară de a simți omul din fața lor fără prea multe bariere.
„Mergând la întâlniri internaționale unde pui laolaltă studenți din diverse țări, mie mi-e limpede că în privința actoriei, cel puțin, românul are un apetit special. Înțelege repede cum funcționează celălalt, nu e puțin lucrul acesta! Reușește să preia mecanisme de comunicare și să înțeleagă profile diferite. Or, asta e un lucru extraordinar, e un fel de adaptabilitate care pentru actorie este esențială”, adaugă rectorul UNATC.
Admiterea 2026 la UNATC. De la "Odiseea" la Odiseea. Prof.univ.dr. Liviu Lucaci, la DC Edu
Un deceniu neîntrerupt la Cannes
Când vorbim despre UNATC, nu vorbim doar despre cursuri ținute în amfiteatre și note trecute într-un carnet. Vorbim despre o adevărată uzină de creație care nu doarme aproape niciodată. Studenții învață meserie pe scenă și pe platourile de filmare, iar cifrele din spatele fiecărui an universitar arată mai degrabă ca bilanțul unui mare teatru național combinat cu o casă de producție de film. Această muncă intensă nu rămâne închisă între zidurile facultății. Trece granițele țării și ajunge pe cele mai importante ecrane din lume.
„Avem o recunoaștere majoră: 80 de selecții la mari festivaluri internaționale într-un singur an! Avem un fel de wild card la festivalurile foarte mari, unde filmele noastre studențești sunt deja așteptate înainte să le terminăm de făcut. Am să vă spun un lucru de care ne mândrim din tot sufletul: am avut 10 ani la rând în care cel puțin un film studențesc UNATC a fost în faza competițională la Festivalul de la Cannes! 10 ani la rând! Asta este o reușită uriașă”, dezvăluie prof. univ. dr. Liviu Lucaci.
Monștrii sacri de ieri și starurile internaționale de azi
Avem tendința firească de a privi trecutul cu nostalgie și de a ne aminti cu venerație de uriașii scenei românești: Gheorghe Dinică, George Constantin sau Victor Rebengiuc. Însă, fără a știrbi cu nimic măreția titanilor de altădată, profesorul Liviu Lucaci subliniază o schimbare formidabilă: actorii și cineaștii formați astăzi în România au spart granițele și joacă de la egal la egal cu marile nume ale cinematografiei mondiale.
Rectorul explică această deschidere internațională fără precedent: „Eu am jucat cu Gheorghe Dinică, cu George Constantin, tot respectul pentru ei! Dar să vă spun un lucru pe care lumea îl sesizează mai puțin: de data aceasta actorii noștri ajung pe piața internațională, ceea ce atunci nu se întâmpla deloc. Astăzi avem actori cu o carieră cinematografică internațională de anvergură, nu prea am pe cine să pun din monștrii sacri din trecut alături de Ana Ularu, de exemplu, din punct de vedere al carierei internaționale. E atât de mare cariera asta”.
Același lucru se întâmplă și în spatele camerelor de filmat, unde directorii de imagine școliți la București semnează producții de calibru mondial.
„Regizorul Francis Ford Coppola, un monstru sacru al cinematografiei, lucrează de ani buni cu un absolvent de-al nostru care a fost și nominalizat la premiile Oscar: Mihai Mălaimare Jr., fiul actorului. Este un director de imagine extraordinar la Hollywood, sunt prieteni apropiați, iar Coppola apreciază enorm școala românească. Iar acest absolvent cu care ne mândrim vine aproape în fiecare an la noi la facultate și lucrează cu studenții noștri”, punctează prof. univ. dr. Liviu Lucaci.
Nici animația nu a rămas mai prejos. Deși programul de licență are o istorie de doar câțiva ani, rezultatele au uimit piața internațională.
„Avem al șaselea an de când funcționează licența de animație digitală. Studenții noștri desenează fir de iarbă cu fir de iarbă, controlează fiecare bucățică și pun suflet în fiecare pixel. Și am avut surpriza extraordinară ca, în atât de puțini ani, o studentă de-a noastră să fie nominalizată la Annecy, care este practic Oscarul mondial al filmului de animație”, punctează rectorul UNATC.
Busola marilor maeștri: „Să nu ieși pe ocean fără să știi cine ești!”
În fața acestui „ocean” uriaș al globalizării, unde tentația de a copia mecanic modele străine este foarte mare, Liviu Lucaci lansează un avertisment. Deschiderea către lume este vitală, însă ea devine periculoasă dacă renunțăm la propria identitate culturală și la respectul față de dascălii care au creat școala românească.
Rectorul își amintește cu emoție de profesorul său, marele regizor și pedagog Ion Cojar.
„Unii se rușinează și zic: «Noi nu însemnăm nimic în România, n-avem tradiție, n-avem învățământ...»”, spune prof. univ. dr. Sorin Ivan.
„Nu este deloc adevărat! Eu văd la întâlnirile internaționale, văd în grupurile de cercetare: avem profesori absolut extraordinari! În momentul acesta trebuie să extragem din tradiția noastră și să ne ținem bine de ea, pentru că este ceva viu și puternic. Să nu te duci la întâlniri, să nu ieși pe ocean fără să ai o busolă! Iar busola ți-o faci acasă, ți-o faci cu tradiția acestor profesori extraordinari care au format mii de oameni și au bucurat milioane de spectatori. Eu am avut șansa să învăț cu unul dintre cei mai mari profesori de teatru din lume din toate timpurile: Ion Cojar! Un profesor absolut extraordinar. Când merg oriunde în lume, eu mă bazez pe ceea ce ne-au învățat acești oameni de calibru”, conchide prof. univ. dr. Liviu Lucaci.