Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Nicuşor Dan.
"Şedinţă de CE importantă azi. Pentru noi sunt 3 subiecte mari. În primul rând, în urma muncii colegilor noştri de aici, în concluziile Consiliului va fi subiectul dronelor aeriene pe care le-am avut pe teritoriul naţional. Consecinţă va fi întărirea Eastern Flank Watch. În cursul întâlnrii de la NATO de azi dimineaţă, mai avem 2 state care s-au oferit să asigure echipamente pentru apărarea de drone a României. Am avut SUA şi Franţa, după februarie au mai fost Italia şi Spania, iar acum s-au adăugat Portugalia şi Slovacia.
Suntem foarte bucuroşi că Moldova şi Ucraina au început procesul de aderare.
Iar subiectul mare pentru Europa este discuţia pe buget, pe cadrul financiar multianual. Suntem într-un proces de agregare a poziţiilor statelor. Sunt bucuros să anunţ că cele 16 state, sub coordonarea României, aşa numiţii Prieteni ai Coeziunii, au o poziţie comună, iar pentru asta vom avea o întâlnire astfel încât să mergem cu poziţie comună în şedinţă. Vrem un buget cât mai mare, vrem ca pe pilonul I de coeziune şi politică agricolă să rămână sume consistente. În ceea ce priveşte pilonul II, de competitivitate, am dorit mereu să existe o competiţie adevărată, dar banii să nu se ducă doar către ţările dezvoltate, ci să vină şi către cele mai puţine dezvoltate. S-a stabilit că cu aceşti bani să se stimuleze întreg lanţul valoric", a declarat Nicuşor Dan.
În ce va consta sprijinul Portugaliei şi Slovaciei?
"Vom avea o dezbatere pe securitate europeană. Vă aduc aminte că aşteptarea noastră este pe termen limitat. Noi avem deja în SAFE contracte semnate pe o serie de echipamente, care vor fi suficiente când vor ajunge. Avem nevoie să acoperim această perioadă de 1,5 ani - 2 ani, până ne ajung echipamentele. Solicitarea noastră este ca ajutorul să ne fie acordat cât mai rapid", a declarat Nicuşor Dan.
Ciprian Ciucu, sub control judiciar. Reacţia lui Nicuşor Dan
"Am aflat, ca şi dvs, informaţia asta. Din câte înţeleg, sunt chestiuni care nu vizează activitatea lui la Primăria Capitalei, deci e normal să continue acolo", a declarat Nicuşor Dan.
A fost preşedintele informat că premierul desemnat negociază cu parlamentari AUR?
"Cu titlu general, există o împărţire constituţională de atribuţii. Atribuţia preşedintelui este să desemneze primul ministru. Eu, după cum ştiţi, după nenumărate consultări cu partidele, am consultat ceea ce am înţeles eu din opţiunile lor ca posibilitate să rezolvăm criza. Mai întâi pe dl Tomac, acum pe dl Veştea. Aţi reţinut şi criticile mele la adresa partidelor. Mai departe, nu vreau să fac foarte multe comentarii. Putem avea o discuţie mult mai amplă în momentul în care acest proces se va finaliza, oricum se va finaliza el. Ce pot să spun este că în momentul în care am desemnat un premier, l-am desemnat cu convingerea că el poate fi votat şi să rezolve criza asta.
(n.r. Cu voturi AUR?) Când l-am desemnat, l-am desemnat ca să facă o majoritate. Mai departe, o să discutăm.
Nu trebuiau să iau eu în calcul voturile AUR, e o discuţie care îl vizează pe primul ministru", a declarat Nicuşor Dan.
"Lăsaţi-mă să mă întorc în ţară, ca să înţeleg realităţile. Am desemnat un prim ministru ca să formeze o majoritate, să ieşim din criza asta. Va fi un guvern pro occidental şi care va fi foarte atent cu finanţele şi cu reformele", a mai declarat preşedintele, întrebat dacă în acest moment mai există formula politică pentru o majoritate stabilă şi dacă, în caz contrar, îi va cere lui Adrian Veştea să îşi depună mandatul.
Intră România în rândul statelor care au nevoie de extrema dreaptă pentru a face o majoritate?
"Haideţi să facem toate comentariile astea după ce o să avem Guvernul votat. După momentul votului în Parlament", a mai declarat Nicuşor Dan.
De ce a fost desemnat Adrian Veştea fără o consultare cu PNL? Colaborează preşedintele Nicuşor Dan cu părţile mai puţin reformatoare?
"Promit că răspund mâine dimineaţă la această întrebare. Eu am nişte limite constituţionale de a mă pronunţa pe partide. Ce am vrut să spun mereu şi de aici decurg logic concluziile este că un Guvern trebuie să aibă majoritate şi să ne asigurăm că direcţia este prooccidentală. Dacă punem aceste condiţii cu toate condiţiile puse de partide, vom vedea că sunt puţine concluzii logice", a completat Nicuşor Dan.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Președintele României, Nicușor Dan, va participa la reuniunea Consiliului European de vară, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei, în perioada 18-19 iunie 2026. Agenda reuniunii include o serie de subiecte prioritare pentru România, precum sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și avansarea parcursului lor de aderare, viitorul Cadru financiar multianual 2028-2034, securitatea și apărarea europene, competitivitatea și provocările economice globale.
Președintele României va saluta pasul istoric realizat prin deschiderea oficială, la data de 15 iunie 2026, a primului capitol de negociere (Elemente Fundamentale) pentru aderarea la UE a Ucrainei și Republicii Moldova și va arăta că acest proces trebuie să avanseze într-un ritm susținut, prin deschiderea tuturor celorlalte capitole de negociere, cât mai curând posibil. Președintele Nicușor Dan va evidenția, deopotrivă, importanța unui mesaj puternic de sprijin pentru Republica Moldova, având în vedere și Summitul UE-Republica Moldova care va fi organizat imediat după reuniunea Consiliului European, pe 22 iunie 2026, transmite Administraţia Prezidenţială.
Continuarea sprijinului european pentru Ucraina, pe toate dimensiunile relevante – politic, economic, militar și umanitar, va fi un alt subiect prioritar pe agenda reuniunii. România susține menținerea unei abordări unitare și ferme la nivel european, prin creșterea presiunii asupra Federației Ruse, inclusiv prind adoptarea celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni.
Pe fondul deteriorării situației de securitate din regiune, ca urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, Președintele Nicușor Dan va susține reflectarea adecvată în Concluziile Consiliului European a incidentelor cu recente cu drone, care au afectat mai multe state membre ale Uniunii Europene și populația civilă, inclusiv în cazul României. Președintele României va sublinia importanța unei condamnări ferme a tentativelor Rusiei de escaladare a conflictului, prin violarea repetată a spațiului aerian al statelor membre ale UE.
Totodată, Președintele Nicușor Dan va pleda pentru progrese concrete în ceea ce privește pregătirea pentru apărare a Uniunii, cu o atenție particulară acordată Flancului Estic și operaționalizării proiectului „Eastern Flank Watch”, subliniind, totodată, importanța asigurării complementarității cu NATO.
Viitorul Cadru financiar multianual 2028-2034 va reprezenta o temă deosebit de importantă pe agenda reuniunii Consiliului European, liderii europeni urmând să aibă o primă analiză a propunerii revizuite de document orizontal („Nego-box”) care include, pentru prima dată de la publicarea pachetului de documente privind bugetul UE de către Comisia Europeană, și propuneri concrete de alocări. Președintele Nicușor Dan va susține necesitatea unui buget european ambițios, capabil să răspundă adecvat nevoilor țării noastre și va reitera prioritățile convenite în scrisoarea Grupului „Prietenii Coeziunii”, coordonat de România, priorități reflectate atât în propunerea de Nego-box, cât și în Abordările Generale Parțiale pentru regulamentele sectoriale relevante - Regulamentul privind Planul de Parteneriat Național și Regional (PPNR) și Regulamentul de instituire a Fondului european de competitivitate (FEC), adoptate recent la nivelul Consiliului UE.
Președintele României va pleda astfel în favoarea unui buget european ambițios, capabil să răspundă adecvat nevoilor de dezvoltare ale statelor membre și obiectivelor de ansamblu ale Uniunii. De asemenea, Președintele României va exprima susținerea pentru alocări naționale sporite pentru Politica de coeziune și pentru Politica Agricolă Comună, necesitatea unor mecanisme de implementare eficiente și flexibile, care să permită statelor membre să își definească prioritățile de investiții și să își eșaloneze acțiunile în funcție de realitățile economice și sociale de la nivel național și regional. Totodată, Președintele Nicușor Dan va susține necesitatea unui acces cât mai extins al statelor membre și al companiilor din întreaga Uniune la instrumentele de competitivitate din viitorul buget, cu sprijinirea rolului industriilor strategice și promovarea de lanțuri valorice cât mai cuprinzătoare în cadrul Pieței Unice. Ca linie generală, România va susține nevoia unui acord cât mai echilibrat privind viitorul Cadru financiar multianual, care să țină cont de interesele tuturor statele membre, reiterând, totodată, susținerea pentru obiectivul de formulare a acordului politic până la finalul acestui an.
Liderii europeni vor avea, de asemenea, un schimb amplu de opinii pe tema provocărilor economice globale, atât în ceea ce privește competitivitatea internă, cât și relațiile UE cu competitorii strategici. Pe dimensiunea internă, Președintele României va susține avansarea agendei de competitivitate, prin consolidarea Pieței Unice și a autonomiei strategice, respectiv prin implementarea Foii de parcurs „O Europă, o piață”. O atenție deosebită trebuie acordată prețurilor la energie, aspect care reclamă măsuri suplimentare în contextul tensiunilor persistente din Orientul Mijlociu.
Revizuirea ETS este de interes major pentru România, dată fiind legătura strânsă cu menținerea competitivității industriilor energo-intensive care contribuie semnificativ la PIB-ul național. România sprijină adoptarea unei abordări realiste și ferme care să contribuie la echilibrarea relațiilor UE cu competitorii strategici, inclusiv China, prin aplicarea asertivă a instrumentelor de politică comercială, diversificarea lanțurilor de aprovizionare, scăderea riscurilor și a dependențelor și aplicarea de strategii sectoriale coordonate.