Tot mai mulți copii din clasele primare ajung să aibă program de 12 ore: ore la școală, teme până seara și, peste toate, meditații. Fenomenul pregătirilor private a coborât periculos de mult spre clasele I-IV, un nivel la care copiii abia învață să țină stiloul în mână și să descopere lumea.
Profesoara pentru învățământul primar Claudia Chiru atrage atenția că această goană după ore suplimentare nu are la bază nevoile elevilor. Este vorba doar despre anxietatea adulților. Părinții se tem că cei mici vor rămâne în urmă, că nu vor face față sau că nu vor lua calificative maxime și transformă o etapă firească de dezvoltare într-o cursă epuizantă.
„Pregătirea are sens atunci când este o decizie pedagogică, când este o decizie care a fost luată pe baza unei nevoi identificate, nu din frica părintelui, nu din teama părintelui! Atunci când este o decizie pedagogică înseamnă că doamna învățătoare a văzut că acel copil nu știe ceva sau părintele acasă a observat că nu știe ceva și se pregătește pentru ceea ce nu știe”, explică prof. Claudia Chiru la Părinți Prezenți.
Învățământul primar are o dinamică aparte. Aici nu există presiunea admiterii la liceu sau a unui examen național de maturitate. Copilul trebuie ajutat doar atunci când se împiedică de o noțiune anume, nu blocat săptămânal într-un program paralel de meditații care îi fură timpul liber și cheful de joacă.
„Vedeți, la clasele primare, în ciclul primar este o aberație să vorbești despre meditații! Tu trebuie să faci pregătire punctuală pentru ceea ce nu a înțeles copilul”, susține prof. Claudia Chiru.
Diferența dintre o meditație clasică și un sprijin punctual este mare. Dacă cel mic nu a înțeles cum funcționează trecerea peste ordin la adunare sau are dificultăți la o regulă gramaticală, intervenția trebuie să fie scurtă, țintită pe acea problemă, până când noțiunea este clarificată. Odată depășit impasul, copilul își reia ritmul normal, fără să devină dependent de un profesor particular.
Învățătorul de la clasă este plătit să recupereze cu elevul: Ce obligații are școala de stat
Mulți părinți ezită să meargă la școală sau cred că singura soluție pentru o lacună este să bage mâna adânc în buzunar. Însă, cadrul didactic de la clasă are obligația legală și profesională să intervină ori de câte ori un elev întâmpină dificultăți. Recuperarea materiei face parte din fișa postului în învățământul public.
„Și, de obicei, sănătos este să mergi să vorbești cu doamna învățătoare și să-i spui: «Am observat că copilul meu nu a înțeles înmulțirea. Eu nu aș vrea să i-o explic acasă pentru că nu știu, nu sunt învățătoare. Vă rog, puteți să i-o explicați dumneavoastră?» Și învățătoarea este obligată să i-o explice”, spune prof. Chiru.
Învățătoarea mai spune că profesorii din sistemul de stat primesc un salariu tocmai pentru a asigura acest proces complet de învățare, iar școlile au prevăzute ore speciale pentru recuperare.
„Nu există să vină un copil sau un părinte să ne spună: «Știți, nu a înțeles copilul meu ceva» și tu să-i spui: «A, îmi pare rău, să vină la meditație!» Nu! Noi suntem la școala de stat, suntem salariate, primim un salariu și asta este în fișa postului! Și acum avem și două zile de recuperare. Atunci când observăm noi sau când observă părintele, ne transmitem reciproc, stabilim o zi și recuperăm cu copilul. Deci trebuie să vină dintr-o decizie pedagogică, nu din frica părintelui, ca să însănătoșim puțin și sistemul ăsta de meditații care există”, explică prof. Chiru.
Refuzul de a întreține industria meditațiilor: Modelul intervențiilor punctuale
Presiunea părinților de a găsi profesori particulari este atât de mare încât solicitările curg chiar și către cadrele didactice care refuză din principiu această practică la vârste fragede. Prof. Claudia Chiru explică de ce respinge cererile venite pe bandă rulantă și cum abordează corect un impas educațional.
„Și pe mine mă sună părinții și-mi cer meditații și nu dau meditații! Le spun: dacă există ceva ce n-a înțeles copilul și credeți că nu se poate face la școală, vă ajut punctual cu această parte. Dar nu putem să stăm în meditații ca și cum ne-am medita pentru liceu, unde acolo e altceva”, susține învățătoarea.
Pregătirea privată la vârsta de 7, 8 sau 9 ani ajunge să funcționeze ca o cârjă periculoasă: copilul își pierde încrederea că poate învăța la clasă și începe să creadă că are nevoie permanentă de un adult lângă el.
Prof. Claudia Chiru: „Școala nu este un verdict, este un loc în care copilul evoluează și greșește”
Dincolo de note, calificative și competiția dintre părinți, miza primilor ani de școală este cu totul alta: descoperirea de sine, bucuria învățării și construirea unei gândiri sănătoase. Atunci când un copil ia un „Suficient” sau nu rezolvă corect o problemă, acest lucru nu reprezintă o sentință asupra viitorului său.
Prof. Claudia Chiru le transmite părinților să lase deoparte frica de eșec și să privească parcursul școlar cu mai multă răbdare și căldură.
„Aș vrea să-i rog pe părinți să nu transforme școala copilului într-un verdict! Pentru că copilul intră la școală pentru a învăța, pentru a evolua, pentru a progresa, pentru a-și descoperi valențele, pentru a-și descoperi pasiunea și pentru a descoperi ce dorește să devină în viață. Cu cât suntem mai prietenoși cu aceste nevoi ale copilului și cu cât ne bazăm mai mult pe emoție și pe construcția aceasta internă, pe arhitectura aceasta cognitivă făcută pas cu pas și temeinic, cu atât copilul va putea face față în societate și noi vom putea beneficia de pe urma minții lui. Deci, școala nu este un verdict, este un loc în care copilul evoluează, greșește, învață din greșeli și facem pași mici pentru a deveni cineva în viață”, conchide prof. Chiru.