DCNews Lifestyle Vedete Kevin Sorbo, actorul care l-a jucat pe Hercule, pe "lista neagră" de la Hollywood din cauza religiei sale

Kevin Sorbo, actorul care l-a jucat pe Hercule, pe "lista neagră" de la Hollywood din cauza religiei sale

captură video

De la rolul principal din serialul "Hercule", de acum aproape 30 de ani, Kevin Sorbo a cam dispărut din lumea filmului. Actorul de 64 de ani a spus de ce crede că a fost pus pe "lista neagră" la Hollywood: pentru că și-a făcut cunoscute valorile politice și religioase. Tot de acolo, crede el, i s-ar fi tras și faptul că agentul lui a renunțat la contractul cu el. Toate mărturisirile le-a făcut pe contul personal de Instagram.

"A fost trist pentru mine ca agentul meu de mulți ani să-mi spună că nu mai pot prinde niciun job și că nu mai poate lucra cu mine pentru că sunt creștin și conservator. Aproape că mi-a venit să râd, având în vedere că este o industrie care strigă pentru toleranță și libertatea de exprimare, dar unde, de fapt, e o stradă cu sens unic. Asta este trist, dar iubesc industria aceasta, iubesc filmele și televiziunea. A fost foarte ciudat. Țara noastră este atât de divizată în acest moment, iar asta este perpetuată de mass-media, filme și televiziune. Eu nu nutresc această ură față de oameni. Am un alt punct de vedere. Până și LinkedIn mi-a dat jos contul. Nu le place adevărul. Am scris pe Twitter: "Am nevoie de mai multe teorii ale conspirației pentru că ale mele s-au adeverit". Dar și-a cerut scuze Facebook pentru că mi-a închis contul deși aveam dreptate? Nu, pentru că nu le place adevărul. Adevărul este prea dificil pentru ca unii să-l accepte", a declarat Kevin Sorbo, conform Fox News.

Acesta a fost mereu deschis pe subiecte care privesc avort şi convingerile personale religioase, dar şi politice. Ceea ce puţini ştiu este că Kevin Sorbo e şi speaker motivaţional şi deseori aduce în discuţie experienţele sale cu Dumnezeu dar li preferinţele în materie de partide politice.

Știri similare din categoria Vedete Vezi toate articolele