DCNews Sport Alte sporturi Ferrari va furniza motoare și pentru o nouă echipă de Formula 1

Ferrari va furniza motoare și pentru o nouă echipă de Formula 1

Foto: Pixabay

Vezi și - Recuperare inedită pentru un pilot de Formula 1 după un sezon încins - Video

Este vorba despre echipa Cadillac, însă este o chestiune care trebuie să mai obţină aprobarea finală, a anunţat marţi producătorul italian, conform Reuters.

Când începe o nouă eră a motoarelor pentru Formula 1



În prezent, Ferrari furnizează motoarele şi pentru Sauber, dar aceasta din urmă va deveni echipa producătorului Audi din 2026 în ceea ce va fi o nouă eră a motoarelor pentru Formula 1.

Ferrari a transmis că înţelegerea cu Andretti Formula Racing LLC a fost subiectul unei confirmări scrise din partea Federaţiei Internaţionale de Automobilism şi a Formulei 1 pentru ca înregistrarea din 2026 a fost acceptată şi aprobată.

Liberty Media a anunţat luna trecută o înţelegere pentru echipa susţinută de General Motors să devină cea de-a 11-a echipă înregistrată în Formula 1. General Motors s-a înregistrat de asemenea la FIA ca producător de motoare pentru a deveni o echipă completă până la finalul deceniului.

Pentru cine mai furnizează motoare Ferrari



Mario Andretti, ultimul campion mondial al SUA, în 1978, va fi director în consiliul echipei. General Motors şi partenerii de la TWG Global au convenit să achite o taxă de acceptare, împărţită între cele zece echipe deja existente în competiţie, de circa 450 milioane de dolari pentru a asigura înregistrarea, potrivit surselor Formulei 1.

Ferrari furnizează de asemenea motoarele pentru echipa proprie şi pentru echipa americană Haas

Știri similare din categoria Alte sporturi Vezi toate articolele