DCNews Lifestyle Vedete Elton John acuză Vaticanul de ipocrizie fiindcă nu acceptă căsătoriile între persoane de același sex

Elton John acuză Vaticanul de ipocrizie fiindcă nu acceptă căsătoriile între persoane de același sex

Muzicianul britanic Elton John, unul dintre cei mai cunoscuți artiști care au recunoscut că fac parte din comunitatea LGBT, și-a vărsat furia după ce Vaticanul a decis să nu binecuvânteze căsătoriile între persoanele homosexuale, chiar dacă Papa Francisc își arătase deschiderea către comunitate.

„Cum poate refuza Vaticanul să binecuvânteze căsătoriile gay fiindcă «sunt un păcat», când au făcut profit cu mare veselie după ce au investit milioane în «Rocketman» - un film care sărbătorește descoperirea fericirii mele după căsătoria cu David?? #ipocrizie”, a postat artistul, pe Facebook.

Alături de declarație, Elton John a postat și capturi de ecran după știrea de astăzi în care Vaticanul anunță că nu binecuvântează acest tip de căsătorii și după o știre de acum doi ani care arăta cum instituția a investit masiv în biografia artistului.

VEZI ȘI: Vaticanul nu acceptă să binecuvânteze căsătoriile între persoane de același sex.

Citește mai multe din Vedete
Citește mai multe din Vedete