David Popovici şi Pan Zhanle au luat pauză de la antrenamentele în bazin şi au vizitat, împreună, Castelul Peleş din Sinaia.
"Între antrenamente și competiții, cele mai frumoase momente sunt cele trăite împreună.
Alături de Pan, echipele noastre și câțiva prieteni, am făcut o scurtă pauză de la bazin pentru a admira frumusețea peisajelor montane și pentru a descoperi povestea unuia dintre cele mai valoroase monumente istorice și arhitecturale ale României, Castelul Peleş, Sinaia.
A fost o experiență despre prietenie, schimb de culturi și bucuria de a crea amintiri dincolo de sport. Pentru că performanța unește, dar momentele petrecute împreună rămân cele mai valoroase", a scris David Popovici pe Facebook.
David Popovici se antrenează cu Pan Zhanle
"Am bucuria de a-i ura bun venit în România prietenului meu Pan Zhanle și echipei sale, pentru un cantonament comun de pregătire.
Sunt convins că această colaborare va fi un schimb valoros de experiență pentru noi toți, atât pe plan sportiv, cât și cultural. Eu încă exersez cum să spun corect "Bun venit!" în mandarină: 欢迎 (huan-iing)
Pentru a ne putea concentra pe deplin asupra pregătirii, vă rugăm, cu respect, pe voi – jurnaliști și fani – să ne susțineți prin respectarea caracterului strict profesional al programului pe toată durata cantonamentului.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne bazăm pe susținerea voastră", a scris David Popovici pe Facebook.