DCNews Sport Alte sporturi Ciclism: Wout van Aert a câştigat etapa a 4-a a cursei Criterium du Dauphine

Ciclism: Wout van Aert a câştigat etapa a 4-a a cursei Criterium du Dauphine

Etapa a fost marcată de accidentarea gravă a britanicului Chris Froome, care înaintea startului, la un antrenament, s-a izbit violent de un zid şi a fost transportat la spital, fiind suspectat de fractură la şold. Van Aert a fost cronometrat cu timpul de 33:38, pe locul doi sosind americanul Tejay van Garderen (EF Education First, +31), iar pe trei olandezul Tom Dumoulin (Team Sunweb, +47).

În clasamentul general, lider este în continuare britanicul Adam Yates (Mitchelton-Scott), cu un timp total de 12:27:26, urmat de belgianul Dylan Teuns (Bahrain-Merifa, +4) şi de Van Garderen (+6). Joi va avea loc etapa a 5-a, între localităţile Boen-sur-Lignon şi Voiron (201 km). Competiţia, care cuprinde opt etape, este o repetiţie generală înainte de Turul Franţei, anul trecut fiind câştigată de britanicul Geraint Thomas (Team Sky). 

Știri similare din categoria Alte sporturi Vezi toate articolele