După ce şefa organizaţiei de femei a PDL Vâlcea s-a arătat încântată de caracterizarea lui Victor Ponta potrivit căreia Elena Udrea ar fi „Traian Băsescu în fustă”, aceasta a ținut să precizeze care este diferența dintre ea și șeful statului. Udrea a spus că diferenţa dintre ea şi fostul şef al democrat-liberalilor, Traian Băsescu, este „la păr”.
„Mie sincer, mi-a plăcut caracterizarea pe care a făcut-o Victor Ponta: Să avem o locomotivă, să avem o locomotivă în fustă: Elena Udrea!”, a declarat, duminică, la Consiliul Judeţean de Coordonare al PDL Vâlcea, şefa organizaţiei de femei a PDL Vâlcea, Iuliana Moisa.
Ulterior, în aplauzele sălii şi zâmbind, aflată la prezidiu, Elena Udrea a preluat microfonul şi a precizat că diferenţa dintre ea şi Traian Băsescu este „la păr”, scrie rtv.net. Elena Udrea a mai declarat că alegerea unei femei lider de partid ar reprezenta „un pas important în viaţa politică românească” şi că nu vrea un „PDL balama, un partid moale”.