DCNews Sport Alte sporturi Box: Anthony Joshua şi Andy Ruiz se vor înfrunta într-un meci revanşă

Box: Anthony Joshua şi Andy Ruiz se vor înfrunta într-un meci revanşă

'După reuniuni cu AJ (Anthony Joshua), Rob McCracken (antrenorul său) şi echipa cu sediul la New York, am decis marţi să activăm clauza care figura în contract, pentru o revanşă' cu Andy Ruiz, a indicat Eddie Hearn pe contul său de Twitter.

'Meciul va avea loc în noiembrie sau decembrie, într-un oraş care va fi dezvăluit în curând', a adăugat promotorul. Andy Ruiz a produs o mare surpriză sâmbătă, la Madison Square Garden din New York, învingându-l prin KO tehnic în repriza a şaptea pe Joshua, care a suferit prima înfrângere din cariera sa. Americanul de origine mexicană l-a trimis de patru ori la podea pe britanic, considerat mare favorit înaintea acestei lupte.

Ideea unei revanşe între Joshua (22 de victorii, între care 21 înainte de limită, şi o înfrângere) şi Ruiz (33 de victorii, între care 22 prin KO, şi o înfrângere), a fost evocată la finalul meciului, fiind menţionată Londra, însă viitoarea luptă ar putea avea loc la Las Vegas sau Los Angeles. Promotorul lui Joshua a estimat că, dacă boxerul britanic îşi va lua revanşa, 'va fi un star şi mai mare decât înaintea meciului de sâmbătă'.

Știri similare din categoria Alte sporturi Vezi toate articolele