Aproape 50% dintre români ar dori să își cumpere o mașină electrică

Foto cu rol ilustrativ
Foto cu rol ilustrativ

Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea şi a proteja mediul, însă infrastructura de încărcare rămâne principalul motiv de reticenţă.

Maşinile hibride şi electrice sunt preferate de aproape jumătate dintre consumatorii români (46%), care spun că ar alege o astfel de motorizare pentru viitoarea maşină, reiese din studiul Deloitte 2022 Global Automotive Consumer Study, realizat în 25 de ţări din întreaga lume, inclusiv în România, potrivit Agerpres.

Dintre aceştia, cei mai mulţi (63%) ar face o astfel de achiziţie datorită costului cu alimentarea, care rămâne încă scăzut faţă de motorizarea pe benzină sau motorină, 49% sunt motivaţi de protecţia mediului, 47% de sănătatea personală, iar 40% sunt atraşi de stimulentele acordate de stat.

Dintre ţările europene analizate în studiu, în cinci se remarcă faptul că numărul consumatorilor care intenţionează să îşi cumpere o maşină pe combustie internă a scăzut sub 50%. Este vorba de cele mai mari pieţe din regiune, respectiv Germania (49%), Franţa (48%), Marea Britanie (47%), Spania (35%) şi Italia (31%).



Procentul celor care rămân fideli unei maşini pe motorină sau benzină este de 50%

Dintre participanţii din România care preferă o maşină electrică, cei mai mulţi ar opta pentru un model hibrid, în timp ce interesul pentru maşinile pe baterie rămâne încă redus, doar 7% din totalul respondenţilor români având o astfel de opţiune.

Tendinţa de trecere către maşini mai puţin poluante este evidentă în Europa, chiar dacă remarcăm ţări în care motorizarea clasică rămâne preferată - Cehia (74%), Austria (58%) sau Polonia (57%). În primul trimestru din 2022, cota de piaţă a autovehiculelor electrice hibride a crescut la 25,1% din vânzările din Uniunea Europeană, de la 21% în aceeaşi perioadă din 2021, potrivit Asociaţiei Europene a Producătorilor de Automobile.



Vânzările de maşini electrice hibride au crescut cu 45% 

În cazul celor pe baterie avansul a fost de peste 400%.

"Evoluţia este remarcabilă, chiar dacă baza de raportare este scăzută. Schimbarea de mentalitate se explică atât prin creşterea gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la impactul utilizării maşinii personale asupra mediului, cât şi prin politica autorităţilor europene în această direcţie", a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.

Pe de altă parte, timpul de aşteptare pentru o maşină nouă este din ce în ce mai mare, din cauza problemelor apărute în ultimii doi ani pe lanţurile de aprovizionare, motiv pentru care înmatriculările de maşini rulate, mult mai poluante, au crescut în România, în 2021, cu 3,7% (aproximativ 400.000 de maşini), iar pentru cele noi au scăzut cu 4% comparativ cu anul anterior (121.000 de maşini), conform datelor publicate de autorităţi. Tendinţa s-a inversat în primele luni din 2022, dar situaţia rămâne îngrijorătoare, a adăugat el.



Dintre românii care intenţionează să îşi cumpere o maşină electrică, 54% spun că şi-ar menţine preferinţa chiar dacă preţul energiei ar fi similar cu cel al combustibililor clasici, însă 38% şi-ar schimba planurile în acest caz, iar 8% nu sunt siguri ce decizie ar lua.

Reticența cauzată de infrastructura publică de încărcare a mașinilor electrice

Motivele pentru care consumatorii români rămân reticenţi cu privire la maşinile electrice sunt legate de infrastructura publică de încărcare, încă precară (23%), autonomia limitată (16%) şi preţul ridicat (15%).

În celelalte ţări europene analizate, autonomia limitată reprezintă principalul motiv de reticenţă - Franţa (25%), Germania (24%), Italia (22%), Polonia (22%), Austria (21%), Belgia (21%), Spania (21%), Marea Britanie (21%). Consumatorii europeni care încă preferă motoarele clasice aşteaptă ca autonomia motoarelor electrice să crească pentru a îşi schimba opţiunea.



Cei mai mulţi români plănuiesc să îşi încarce maşina electrică acasă (49%), dar aproape la fel de mulţi (45%) spun că vor să apeleze la staţiile publice de încărcare. În alte ţări europene, procentul celor care vor să îşi alimenteze maşina electrică acasă creşte la 81% în Marea Britanie, 71% în Austria sau 70% în Germania.

Studiul Deloitte Global Automotive Consumer Study 2022 a fost efectuat în rândul a peste 26.000 de consumatori din 25 de ţări din întreaga lume, dintre care peste 11.000 din zece state europene, respectiv Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Polonia, România, Spania şi Marea Britanie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel