Președintele CJ Bistrița-Năsăud, scrisoare deschisă în care critică aspru CCR și pe Augustin Zegrean

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui CCR, Augustin Zegrean. Demersul social-democratului a venit după ce judecătorii Constituționali au decis că participarea copiilor la orele de religie se va face doar după ce părinții își vor da acordul în scris.

Vezi și: RELIGIA NU MAI ESTE OBLIGATORIE în școli. Decizie CCR

"Am citit cu mare mâhnire decizia Curţii Constituţionale a României, prin care se introduce ideea solicitării în scris de către părinţi a studierii religiei în şcoli.

Sunt dezamăgit că o astfel de decizie, care afectează în mod direct tradiţia şi valorile poporului român, a fost luată fără să se ţină cont de părerea noastră, a românilor. Nu este prima dată când Curtea Constituţională a României nu ascultă părerea oamenilor: în anul 2012 a anulat voinţa a peste 7,4 milioane de români, iar acum, procedează la fel faţă de o instituţie în care, peste 65% dintre oamenii din România au cea mai mare încredere, biserica!

În calitatea mea de reprezentant al mirenilor în Adunarea Eparhială a Mitropoliei Clujului am simţit nevoia să am o astfel de poziţie publică. Consider că judecătorii Curţii Constituţionale a României, la fel ca noi, oamenii aflaţi în demnităţi publice, ar trebui să fie preocupaţi de lupta împotriva flagelurilor din şcoli (consum de alcool, tutun sau droguri) şi nu de eliminarea lui Dumnezeu din instituţiile de învăţământ.

Repet, am rămas dezamăgit când am citit această decizie, mai ales datorită caracterului imperativ şi netransparent în care a fost luată. Mi-e frică să nu mă trezesc într-o dimineaţă şi să citesc cum Curtea Constituţională a României, în frunte cu Augustin Zăgrean, a decis peste noapte că predarea limbii române în şcoli este facultativă!

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud,
Emil Radu MOLDOVAN", este scrisoarea deschisă publicată pe rasunetul.ro.

Citește și: CCR a decis ce se întâmplă cu imunitatea președintelui

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel