Voiculescu o dă la întors în scandalul transplantului pulmonar: Nu am spus că nu se poate...

operatie transplant
operatie transplant

Echipa Spitalului Clinic "Sfânta Maria" din Bucureşti a efectuat în noaptea de 1 mai un al doilea transplant pulmonar bilateral unui pacient de 47 de ani.

Spitalul "Sfânta Maria" a primit acreditarea pentru centrul de transplant la începutul lui 2016. Ministrul Sănătăţii de atunci, Vlad Voiculescu, a blocat activitatea. Anul trecut, un alt ministru al sănătăţii, Florian Bodog, şi-a dat acordul, şi iată că deja avem al doilea transplant de plămâni.

Pe pagina de Facebook a fostului ministru tehnocrat nicio reacție. Abia la întrebarea unui internaut s-a gândit să scrie niște rânduri.

"Domnule Voiculescu, s-a făcut și al doilea transplant pulmonar la Sp. Sf. Maria, n-ați aflat? Nici de primul?! Cum se poate, erați așa de interesat și de pornit...", i-a scris un internaut pe Facebook.

Răspunsul lui Vlad Voiculescu a fost: "Niciodata nu am spus ca nu se poate face transplant la spitalul Sf. Maria. Am spus ca acreditarea s-a facut in mod ilegal - si asa s-a facut.

Am spus ca domnul Copca vrea sa ascunda ce s-a intamplat cu suma exorbitanta investita acolo (peste 10 milioane de euro, in conditiile in care Ungaria a investit de ex. 3 milioane intr-un centru functional) - si asa este. Am spus ca au distrus relatia cu AKH si asta va pune in pericol viata multor pacienti - si asa este, au murit oameni asteptand.

Am spus, alaturi de toti specialistii care au lucrat cu pacienti cu transplant pulmonar, ca nu transplantul in sine este cea mai complicata parte (mai ales daca aduci medici cu experienta din strainatate) ci ingrijirea pacientilor dupa transplant - si asta ramane de vazut...".

Primul transplant pulmonar

Amintim că în urmă cu aproximativ două săptămâni, Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală făcea primul transplant pulmonar din România, donatorul fiind atunci un bărbat de 45 de ani, care a suferit o hemoragie cerebrală.

[citeste si]

Pacientul transplantat atunci se simte bine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel