Uleiul de argan are zeci de beneficii: iată motivele pentru care ar trebui să-l folosești

Uleiul de argan are zeci de beneficii, iată motivele pentru care ar trebui să-l folosești. Sursa foto: freepik.com
Uleiul de argan are zeci de beneficii, iată motivele pentru care ar trebui să-l folosești. Sursa foto: freepik.com

Uleiul de argan este considerat aproape „miraculos” pentru proprietățile sale, are zeci de beneficii pentru sănătate și frumusețe.

Uleiul de argan este obținut din presarea la rece a fructelor arborelui Argania Spinosa, tipic Marocului, un arbore plin de nutrienți.

Timp de secole, începând cu cel puțin 600 î.Hr., locuitorii din Maroc au folosit acest ulei pentru a trata anumite afecțiuni de sănătate și pentru a-și spori frumusețea. Ceea ce face ca arborele de argan să fie deosebit de benefic sunt vitaminele A, C și E, precum și antioxidanții, acidul linoleic și acizii grași omega-6.

Dietele nu sunt întotdeauna eficiente? Urmează șase reguli, dacă vrei slăbești fără să dăunezi sănătății

Când este aplicat extern, uleiul de argan ajută la stimularea producției de celule, iar drept rezultat, pielea este mai sănătoasă. De altfel, printre ingredientele produselor de înfrumusețare de ultimă generație se află și uleiul de argan.

Acest ulei poate fi folosit de fapt atât local, cât și intern (dar cu condiția să fie special pentru uz alimentar).

Iată 10 beneficii și utilizări ale uleiului de argan

Reduce acneea și pielea grasă. Triterpenoizii  din uleiul de argan oferă beneficii incredibile pentru sănătatea pielii și pot fi utili în tratarea acneei ușoare. Prezența acidului linoleic ajută la reducerea inflamației cauzate de acnee. S-a demonstrat că uleiul de argan este capabil să contracareze nivelurile excesive de sebum în cazul pielii grase îmbunătățind aspectul general al feței.

Reduce dermatita, eczemele și psoriazisul. Chiar și în cazul pielii uscate sau a unor probleme dermatologice reale precum eczeme, dermatite sau psoriazis, uleiul de argan este eficient în reducerea erupțiilor cutanate și a mâncărimii. De fapt, ajută la calmarea inflamației și la hidratarea pielii, astfel încât să își poată îndeplini cel mai bine funcția de barieră. În plus, datorită conținutului de vitamina E, uleiul de argan acționează ca un antioxidant și luptă împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi, care sunt una dintre principalele cauze ale problemelor care apar pe piele.

Proprietățile și contraindicațiile frunzei de dafin. Acest condiment aromat este interzis unor persoane

Îmbunătățește aspectul pielii. Chiar dacă nu ai probleme ale pielii (acnee, eczeme, riduri sau cicatrici), poți profita de beneficiile uleiului de argan pentru a-ți îmbunătăți aspectul feței, făcându-o mai moale și mai suplă. Saponinele din uleiul de argan ajută la reactivarea regenerării celulare. menținând sănătos cel mai mare organ al corpului nostru sănătos - pielea.

Încetinește îmbătrânirea tenului. Acizii grași și vitamina E sunt o combinație excelentă pentru a acționa asupra pielii noastre prin reducerea semnelor îmbătrânirii premature. Prin urmare, este excelent să aplici acest ulei pe riduri. Utilizarea regulată a uleiului de argan reduce profunzimea ridurilor și reușește să estompeze petele de vârstă prin restabilirea elasticității pielii și creșterea ratei de regenerare celulară. Un studiu a demonstrat capacitatea super hidratantă a acestui ulei și efectul său pozitiv în reducerea semnelor de îmbătrânire a pielii.

Protejează pielea de radiațiile UV. Uleiul de argan conține un nivel ridicat de antioxidanți, aceștia pot ajuta la protejarea pielii, părului și unghiilor de daunele cauzate de radiațiile ultraviolete. Aplicarea acestui ulei pe pielea afectată de radiațiile UV poate ajuta la estomparea petelor solare și la vindecarea pielii uscate sau roșii, care rezultă din  expunerea îndelungată la radiațiile UV prin promovarea regenerării celulare sănătoase.

O rețetă medievală veche învinge răceala și gripa. Iată cum se prepară

Scade colesterolul. Uleiul de argan, care poate fi folosi în bucătărie, poate scăderea nivelului de colesterol rău. Combinația unică de steroli vegetali din acest ulei blochează absorbția colesterolului rău în tractul intestinal. De asemenea, în această grăsime vegetală sunt prezenți acizi grași sănătoși, capabili să regleze colesterolul din sânge, așa cum a demonstrat acest studiu realizat în Maroc.

Calmează durerile articulare și musculare. Datorită numeroaselor sale ingrediente active, uleiul de argan este considerat benefic și util pentru ameliorarea durerilor articulare și musculare. Flavonoidele și triterpenoidele din uleiul de argan au proprietăți antiinflamatorii puternice, care pot fi folosite pentru a calma umflarea și durerea cauzate de artrite. Conținutul său ridicat de acid linoleic crește producția de prostaglandine, despre care se știe că ajută și afecțiunile reumatologice.

Calciul, un element necesar pentru oase, vasele de sânge și mușchi. Ce alimente conțin acest oligoelement util

Îmbunătățește digestia. Uleiul de argan de uz intern conține compuși organici care, adăugați în alimente, permit creșterea concentrației de pepsină în stomac, îmbunătățind digestia. Pepsina este o enzimă de o importanță vitală, găsită în sucurile digestive, care ajută la digestia proteinelor. O digestie mai bună înseamnă mai multa energie, mai puțină foame, mai multa pierdere în greutate și un organism mai sănătos.

Proprietățile și beneficiile păstârnacului. Cum să-l consumi pentru cele mai bune rezultate

Previne vergeturile. Acest ulei poate fi folosit și pentru prevenirea vergeturilor în timpul sarcinii sau datorită creșterii rapide sau scăderii în greutate. Uleiul îmbunătățește elasticitatea pielii și o menține  hidratată.

Repară firele despicate de păr. Când este aplicat pe păr, uleiul de argan previne uscarea podoabei capilare.  Uleiul face părul mai ușor de gestionat și mai puțin predispus la rupere. Bogat în vitamina E, uleiul de argan hrănește părul, reparând vârfurile despicate, sporindu-i strălucirea și oferindu-i un aspect mai sănătos. Încălzește câteva picături de ulei de argan în palmele mâinilor înainte de a-l distribui pe firele de păr cu degetele. Apoi adaugă încă o picătură și masează scalpul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel