Adrian Năstase a explicat că ANRE a depășit termenul legal pentru adoptarea metodologiei necesare aplicării noii legi a prosumatorilor.
Fostul premier arată că autoritatea continuă consultările asupra proiectului și pune problema răspunderii instituțiilor publice atunci când nu respectă termenele stabilite de Parlament.
Legea nr. 160/2026 a intrat în vigoare pe 26 iulie și a acordat președintelui ANRE 60 de zile pentru modificarea și completarea metodologiei necesare aplicării sale. Termenul s-a împlinit pe 24 septembrie. Obligația stabilită de Parlament vizează adoptarea modificărilor, nu doar începerea procedurii. ANRE nu a fost inactivă. Potrivit cronologiei prezentate în articol, autoritatea a publicat o primă variantă a proiectelor pe 20 august, a primit numeroase observații și a lansat o a doua versiune pe 21 septembrie. Pentru această etapă, termenul de transmitere a observațiilor este 1 octombrie. Nici între documentele aprobate în ședința Comitetului de Reglementare ANRE din 29 septembrie nu apar normele prosumatorilor.
Adrian Năstase consideră că întârzierea scoate la iveală o problemă mai veche a administrației: Termenele impuse instituțiilor prin lege pot deveni, în practică, orientative, dacă nerespectarea lor nu are consecințe efective.
„Am scris, cu câteva săptămâni în urmă, despre noua lege a prosumatorilor și despre o veche meteahnă românească: Parlamentul adoptă o lege, stabilește un termen pentru normele de aplicare, iar cetățeanul așteaptă. Atunci am considerat că trebuie să fim corecți cu ANRE.
Legea nr. 160/2026 intrase în vigoare la 26 iulie 2026, iar legiuitorul acordase președintelui ANRE un termen de 60 de zile pentru modificarea și completarea metodologiei necesare aplicării legii.
Am spus atunci: să așteptăm împlinirea termenului. Am așteptat. Termenul s-a împlinit la 24 septembrie. Suntem în 30 septembrie. Normele definitive nu sunt încă adoptate.
Ce spune legea
Textul este cât se poate de clar. Articolul II din Legea nr. 160/2026 prevede: „În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (…) modifică și completează Metodologia…”
Nu scrie „începe elaborarea”. Nu scrie „pune în dezbatere”. Nu scrie „publică un proiect”. Spune modifică și completează metodologia. Cele 60 de zile au trecut.
Ce a făcut ANRE?
Trebuie să prezentăm și această parte corect. ANRE nu a stat degeaba. La 20 august, Autoritatea a publicat prima variantă a proiectelor și le-a supus consultării publice. Au venit numeroase observații, inclusiv din partea prosumatorilor, furnizorilor și operatorilor din sistem. ANRE a analizat o parte dintre ele și, la 21 septembrie, a publicat o a doua versiune – „faza a II-a” – a proiectului de ordin privind comercializarea, facturarea, decontarea și alocarea valorică multi-loc. Numai sinteza observațiilor după prima consultare are aproape 300 de pagini. Pe 23 septembrie, ANRE a anunțat o dezbatere publică pentru 25 septembrie. Iar pentru faza a doua a consultării a stabilit drept termen pentru noi observații 1 octombrie 2026. Aici apare însă o situație cel puțin curioasă. Termenul stabilit de Parlament pentru adoptarea reglementării a expirat la 24 septembrie. Consultarea organizată de ANRE continuă până la 1 octombrie. Cu alte cuvinte, după expirarea termenului în care trebuia să existe metodologia, noi încă discutăm proiectul metodologiei.
Nici ședința din 29 septembrie
Am verificat și ultima ședință a Comitetului de Reglementare ANRE, din 29 septembrie. Pe lista documentelor aprobate apar tarife pentru Transelectrica, investiții în capacități regenerabile, licențe pentru producători și traderi și alte decizii. Normele prosumatorilor nu apar printre documentele aprobate. Așadar, la data la care scriu aceste rânduri, situația nu mai este o presupunere. Termenul legal a expirat, iar metodologia definitivă nu a fost adoptată.
O problemă mai veche
După primul meu articol, un cititor mi-a amintit precedentul Legii nr. 220/2008 privind promovarea energiei regenerabile. Și mi-a pus o întrebare foarte bună: ce se întâmplă cu șeful unei instituții publice atunci când legea îi impune un termen pentru emiterea unor norme și el nu îl respectă? Răspunsul este, în practică, foarte simplu: aproape nimic. Și aici cred că se află o problemă mult mai importantă decât cazul concret al prosumatorilor. Parlamentul poate stabili 30 de zile. Sau 60. Sau 90.
Dacă legea nu stabilește și consecința nerespectării termenului, administrația poate transforma, în practică, un termen imperativ într-un termen orientativ. Cetățeanul care nu respectă un termen față de stat plătește penalități. Firma care nu-și achită obligațiile la timp plătește penalități. Consumatorul care nu-și plătește factura la energie la termen poate plăti penalități și, în cele din urmă, poate fi deconectat.
Dar ce se întâmplă când statul nu respectă propriul termen? Și prosumatorii? Între timp, panourile nu au intrat în consultare publică. Ele continuă să producă. Prosumatorii continuă să introducă energie în rețea. Furnizorii continuă să o preia.Consumatorii continuă să o plătească.
Am arătat în articolul precedent ordinul de mărime: în 2024 prosumatorii au injectat aproximativ 1,24 TWh, iar în 2025 aproximativ 1,77 TWh. Nu mai vorbim despre un experiment marginal. Vorbim despre sute de mii de mici producători și despre o capacitate instalată care a depășit 3.000 MW.
Într-o perioadă în care România vorbește aproape zilnic despre securitatea energetică, importuri și necesitatea unor noi capacități de producție, această energie este produsă aici, în România, în mare parte prin investițiile cetățenilor.
Mai apare o problemă
Citind proiectele ANRE, apare și o altă întrebare. Legea nr. 160/2026 a intrat în vigoare la 26 iulie și introduce, între altele, compensarea lunară și posibilitatea utilizării valorii excedentului la alte locuri de consum. Pentru persoanele fizice cu instalații de până la 27 kW, legea permite, în anumite condiții, utilizarea sumelor rezultate inclusiv pentru achitarea facturilor de gaze naturale la același furnizor. În proiectul ANRE, însă, operațiunile de facturare, decontare și alocare valorică multi-loc corespunzătoare noului mecanism sunt prevăzute să fie efectuate începând cu 1 ianuarie 2027. Aici nu mai discutăm doar despre întârzierea normelor.
Apare o problemă de principiu:
poate o normă administrativă să amâne exercitarea unui drept pe care Parlamentul l-a acordat printr-o lege deja intrată în vigoare?
ANRE invocă necesitatea pregătirii mecanismelor, procedurilor și sistemelor informatice ale furnizorilor.
Pot înțelege problema tehnică.
Dar dificultatea tehnică a furnizorului nu ar trebui să modifice data de la care cetățeanul dobândește un drept prin lege.
De altfel, în urma observațiilor primite, ANRE a acceptat unele clarificări importante. Autoritatea precizează acum că data de 1 ianuarie 2027 nu trebuie confundată cu aplicarea de drept a noii compensări cantitative și că semnarea documentelor de către furnizor nu poate deveni un drept de veto asupra opțiunii prosumatorului. Este un progres. Rămâne însă întrebarea privind efectele economice ale mecanismului multi-loc înainte de 1 ianuarie.
O întrebare pentru Parlament
Poate că experiența acestei legi ar trebui să ducă și la o concluzie legislativă.
Atunci când Parlamentul stabilește prin lege că o autoritate trebuie să emită o reglementare în 60 de zile, ar trebui să precizeze și ce se întâmplă în ziua 61.
Obligația de justificare publică a întârzierii? Răspundere administrativă? Sancțiune pentru conducătorul instituției? Aplicarea directă a unor dispoziții ale legii? Există mai multe formule juridice posibile. Dar formula actuală – „trebuie să faci în 60 de zile”, fără o consecință efectivă dacă nu faci – și-a demonstrat limitele.
Ziua 61
Am așteptat cele 60 de zile înainte de a formula această critică. ANRE a lucrat la norme. A organizat consultări. A primit sute de observații. Unele dintre ele au fost acceptate. Toate acestea trebuie consemnate.
Dar există un fapt care nu poate fi eliminat prin explicații administrative: termenul prevăzut de lege a expirat și normele definitive nu au fost adoptate. Poate că întrebarea cea mai simplă este și cea mai importantă:
Dacă Parlamentul adoptă o lege, iar autoritatea însărcinată cu aplicarea ei poate depăși termenul stabilit chiar de lege fără nicio consecință, cine stabilește, în realitate, momentul în care legea începe să producă efecte – Parlamentul sau administrația?
Iar pentru prosumatori întrebarea este și mai concretă: cine beneficiază financiar de timpul care trece între dreptul înscris în lege și dreptul pe care cetățeanul îl poate exercita efectiv?”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
