Război PSD. USR: Miza, CONTROLUL asupra pixului PNDL

Diana Popescu / 19 iun 2017 / 18:47 Salveaza PDF Comentarii

Una dintre mizele importante ale războiul intern din PSD este controlul asupra "pixului de alocare a resurselor bugetare" prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), se arată într-un comunicat al Uniunii Salvaţi România (USR). 

"Confirmarea acestei mize politice a venit de la premierul Sorin Grindeanu, care a demis, duminică, toţi secretarii de stat şi pe secretarul general din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, astfel încât ministrul demisionar Sevil Shhaideh, apropiată a lui Liviu Dragnea, să nu mai aibă acces la pixul PNDL", relevă sursa citată. 

Potrivit acesteia, USR a avertizat constant că liderii PSD sacrifică interesele de dezvoltare durabilă, pe termen mediu şi lung, ale României pentru interesele private ale unui grup minuscul din partid care doreşte acces la resursele bugetare, pentru a controla politic si administrativ societatea românească. 

"Dezvoltarea României, cu fonduri europene sau cu fonduri naţionale, presupune muncă, planificare, coerenţă şi proiecte serioase. Astfel, multe ţări din Uniunea Europeană au astăzi autostrăzi, mediu privat economic funcţional şi administraţie eficientă. PSD a inventat Pixul lui Dragnea ca să mimeze dezvoltarea: fără planificare, fără proiecte serioase, doar după bun plac politic. Dau bani primarilor pe criterii politice, iar din aceşti bani se fură o parte pentru partid. Singura care lipseşte la bilanţ este doar dezvoltarea", a declarat Cristian Ghinea, deputat USR. 

Liderii PSD au la dispoziţie nu mai puţin de 30 de miliarde de lei, în perioada 2017-2020, pentru a controla primarii din ţară. Parlamentarii USR au depus amendamente la legea bugetului, pentru a încerca să limiteze risipirea fondurilor publice prin PNDL, dar nu au trecut de majoritatea parlamentară, controlată de PSD, menţionează USR. 

"În luna aprilie, Uniunea Salvaţi România a făcut public un raport ascuns al Curţii de Conturi asupra performanţei Programului Naţional de Dezvoltare Locală în perioada 2013-2014, când Liviu Dragnea conducea MDRAP, raport care demonstrează că PNDL nu a avut o strategie clară de investiţii şi nici obiective definite, ceea ce i-a permis lui Liviu Dragnea să finanţeze proiecte după bunul plac şi în favoarea clientelei politice. Sevil Shhaideh, actualul ministru al MDRAP, a fost în perioada respectivă ordonator principal de credite şi coordonatorul Direcţiei Generale de Dezvoltare Regională", relevă comunicatul USR. 

Practic, în perioada 2013-2014, MDRAP a ţinut evidenţa investiţiilor pe caiet şi nu a efectuat verificări privind exactitatea şi realitatea datelor transmise de către beneficiarii PNDL. Experţii Curţii de Conturi au descoperit documente neînregistrate, dosare incomplete şi rapoarte cu date diferite privind aceleaşi proiecte, a adăugat USR.

[citeste si]

VOTEAZA ARTICOLUL

TOP STIRI CELE MAI...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.m