Michel Platini reclamă în instanţă restanţele sale salariale de la UEFA

Sebastian Florea / 08 noi 2019 / 17:04 Salveaza PDF Comentarii

Michel Platini, fost preşedinte al UEFA între 2007 şi 2015, a solicitat în instanţă plata restanţelor salariale de la forul european de fotbal şi a unui bonus inclus în contractul său, dar şi onorariile avocaţilor săi, relatează AFP.

Conform unor surse ale AFP, Michel Platini, a cărui suspendare dictată de FIFA a expirat la începutul lunii octombrie, reclamă circa 7,2 milioane euro, dintre care 5,5 milioane euro sunt restanţe salariale. Fostul internaţional francez nu a confirmat însă aceste sume.

''Prin avocaţii mei, am cerul aplicarea elementelor contractuale'', a declarat Platini pentru AFP, estimând că sumele evocate ''sunt false''.

Platini ar avea de încasat un bonus de 1,8 milioane euro pentru ''contribuţia sa la succesul EURO 2016 din Franţa, plata onorariilor către avocaţi de 636.000 euro şi restanţe salariale pentru perioada 2016-2019".

În vârstă de 64 ani, Platini a fost ales preşedinte al UEFA în 2007 şi a fost suspendat în octombrie 2015 de Comisia de Etică a FIFA, pentru o plată controversată de 1,8 milioane euro primită de la preşedintele FIFA, Sepp Blater, în schimbul activităţii lui de consilier.

Suspendarea fostului câştigător al Balonului de Aur a expirat pe 6 octombrie.

Avocatul elveţian Vincent Solari a confirmat lansarea unui acţiuni în justiţie pentru recuperarea unor restanţe salariale, dar a infirmat existenţa unui bonus şi că sumele solicitate sunt mult mai mici decât estimările făcute de AFP. Acţiunea în instanţă a fost declanşată de faptul că UEFA a întârziat mult timp reglarea acestei situaţii fără niciun motiv, a adăugat Solari. AGERPRES

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23