MasterChef, număr dublu de episoade, dublă încântare culinară

[] []

01 aug 2014 / 14:06
Salveaza PDF Comentarii

Din septembrie, MasterChef aprinde gustul competiţiei într-un sezon nou cu un număr total de 25 de episoade, difuzate de două ori pe săptămână, în prime time. Astfel, comparativ cu sezoanele precedente, Pro TV va aduce celor de acasă de două ori mai mult spectacol, pus pe scena celui mai impresionant reality cooking show din România.

Din septembrie, MasterChef aprinde gustul competiţiei într-un sezon nou cu un număr total de 25 de episoade, difuzate de două ori pe săptămână, în prime time. Astfel, comparativ cu sezoanele precedente, Pro TV va aduce celor de acasă de două ori mai mult spectacol, pus pe scena celui mai impresionant reality cooking show din România.

Noul sezon MasterChef a pregătit în premieră probe noi, ingenioase, dar în acelaşi timp extrem de solicitante, care vor necesita multă îndemânare din partea concurenţilor.

Mii de participanţi şi-au încercat norocul şi s-au prezentat la preselecţiile din vară, punându-şi în valoare, cum au putut mai bine, veleităţile gastronomice în faţa noului juriu. Pe cei mai buni îi vom putea urmări, din toamnă, în lupta pentru mult râvnitul şort.

Juriul format din chefii FOA, Adrian Hădean şi Patrizia Paglieri, va ridica mingea la fileu concurenţilor şi îi va provoca într-un duel al talentului, rezistenţei şi creativităţii culinare.

Cu o imagine proaspătă şi un format nou cu mult mai incitant şi impredictibil, realizat la cele mai înalte standarde de calitate, MasterChef este pe cale să schimbe din nou cursul vieţilor celor înscrişi în cea mai dură şi solicitantă competiţie culinară. Cei care vor păşi în bucătăria MasterChef, trebuie să demonstreze că au idei creative pentru reţete de succes, altfel vor fi trimişi acasă fără ezitare.

Concursul, care îmbină într-un mod unic suspansul, emoţia şi pasiunea fără limite într-un mix de senzaţii şi momente compleşitoare, va deveni şi mai antrenant.

Până în prezent, MasterChef a dedicat telespectatorilor trei sezoane în care amatorii de bucătărie au dovedit că pot fi adevăraţi artişti culinari şi un altul în care vedetele de la noi au lăsat lumina reflectoarelor şi au trecut în faţa plitelor şi a cuptoarelor încinse, în ediţia specială MasterChef: Proba Celebrităţii.

Telespectatorii sunt invitaţi să savureze grandoarea show-ului în adevărata lui măiestrie şi să nu rateze niciun episod din cursa pentru titlul de MasterChef.

 

MasterChef - Aprinde gustul competiţiei, numai la PRO TV!



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25