Manchester United a ajuns la şapte înfrângeri consecutive în deplasare în campionatul Angliei

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Echipa de fotbal Manchester United a ajuns la şapte înfrângeri consecutive în deplasare în campionatul Angliei, menţionează BBC, după ce "diavolii roşii" au fost surclasaţi sâmbătă cu 4-0 pe terenul modestei Brentford, scorul final fiind stabilit încă din minutul 35.

Manchester United nu mai avusese o serie de şapte eşecuri în deplasare în campionat din 1936. În acel an, United a înregistrat 11 înfrângeri consecutive pe terenul echipelor adverse.

United nu mai începuse campionatul cu înfrângeri în primele două meciuri de la primul sezon al Premier League, 1992-1993. Acea ediţie s-a încheiat cu victoria grupării de pe Old Trafford.

Olandezul Erik ten Hag este primul antrenor care pierde primele două meciuri pe banca acestei formaţii după John Chapman în 1921.

United a primit patru goluri în şapte meciuri de la startul sezonului 2021-2022. Echipa a încasat de trei ori patru goluri în prima repriză începând din octombrie 2020.

Brentford a obţinut sâmbătă cea mai clară victorie a sa în prima divizie după un 6-1 cu Grimsby Town în aprilie 1938.

În prima etapă, United a cedat acasă cu 2-1 în faţa alte echipe fără mari pretenţii, Brighton.

Lionel Messi, în afara listei pentru Balonul de Aur după 17 ani. Cristiano Ronaldo a prins lista

Pentru prima dată în ultimii 17 ani, argentinianul Lionel Messi a fost lăsat în afara listei de 30 de jucători nominalizaţi pentru Balonul de Aur. 

Messi a marcat doar 7 goluri în primul său sezon la Paris Saint Germain, astfel că specialiştii de la France Football l-au ignorat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Neymar jr, colegul său de la PSG.

Real Madrid, campioana Europei și a Spaniei, are șase jucători pe această listă: Thibaut Courtois, Casemiro, Antonio Rudiger, Luka Modric, Vinicius Junior și Karim Benzema. De altfel, ultimul este şi marele favorit la acest trofeu, scrie digisport.

Iată lista completă: Thibaut Courtois (Real Madrid), Rafael Leão (Milan), Christopher Nkunku (Leipzig), Mohamed Salah (Liverpool), Joshua Kimmich (Bayern), Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Vinicius JR (Real Madrid), Bernardo Silva (Manchester City), Luis Díaz (Liverpool), Robert Lewandowski (Barcelona/Bayern de Múnich), Riyad Mahrez (Manchester City), Casemiro (Real Madrid), Heung-Min Son (Tottenham), Fabinho (Liverpool), Karim Benzema (Real Madrid), Mike Maignan (Milan), Harry Kane (Tottenham), Darwin Núñez (Liverpool/Benfica), Phil Foden (Manchester City), Sadio Mané (Bayern Múnich/Liverpool), Sébastien Haller (Dortmund/Ajax), Luka Modrić (Real Madrid), Antonio Rüdiger (Real Madrid/Chelsea), Cristiano Ronaldo (Manchester United), Kevin De Bruyne (Manchester City), Dušan Vlahović (Juventus), Virgil van Dijk (Liverpool), João Cancelo (Manchester City), Kylian Mbappé (PSG), Erling Haaland (Manchester City/Borussia Dortmund).

Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, a afirmat că atacantul francez Karim Benzema, autorul golului doi în Supercupa Europei, câştigată de madrileni cu 2-0 în faţa lui Eintracht Frankfurt, "se îndreaptă spre 'Balonul de Aur' şi nu mai există nicio îndoială în acest sens", cel puţin în opinia sa, informează AFP.

Referindu-se la meci, tehnicianul italian a declarat pentru postul Movistar: Nu a fost unul uşor, ei s-au mobilizat în jumătatea lor de teren, dar am reuşit să marcăm şi am controlat bine jocul apoi. A fost o ambianţă bună, iar această bună ambianţă te poate ajuta să obţii rezultate mai bune, un joc mai bun".

"Iar atunci când câştigi, ajută la motivarea jucătorilor. Benzema este un jucător important, un lider, care a înscris multe goluri", a adăugat tehnicianul italian.

Real Madrid a cucerit pentru a cincea oară Supercupa Europei la fotbal, după ce a învins-o pe Eintracht Frankfurt cu scorul de 2-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul Olimpic din Helsinki.

Real, câştigătoarea Ligii Campionilor în sezonul trecut, s-a impus prin golurile marcate de David Alaba (37) şi Karim Benzema (65).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel