Liga I: ACS Poli Timişoara - FC Voluntari, scor final

transferuri liga 1
Descriere foto: transferuri liga 1

FC Voluntari a învins-o în deplasare pe ACS Poli Timişoara cu scorul de 3-2 (1-0), vineri seara, în prima partidă din etapa a 24-a a Ligii I de fotbal.

Adrian Bălan a deschis scorul pentru oaspeţi (10), după o preluare spectaculoasă cu exteriorul. Poli, la primul meci cu antrenorul Leo Grozavu pe banca tehnică, după demisia lui Ionuţ Popa, a egalat imediat după pauză, prin Alexandru Popovici (49), iar apoi a preluat conducerea, în urma unui şut sub transversală expediat de Andrei Artean (69).

Poli a condus doar două minute, pentru că Adrian Bălan a egalat cu un şut din careu (71). FC Voluntari putea trece în avantaj în min. 82, când Adrian Bălan a ratat un penalty (şut peste poartă), acordat pentru faultul lui George Neagu asupra lui Petre Ivanovici.

Ilfovenii au dat lovitura în min. 90, când rezerva Adrian Voicu, jucător adus în această iarnă, a marcat cu un şut pe spate. FC Voluntari s-a impus în tur cu 1-0. FC Voluntari venea după un eşec drastic pe teren propriu, 0-4 cu CSM Poli Iaşi.

[citeste si]

Poli a ajuns la opt etape consecutive fără victorie, cinci egaluri şi trei eşecuri.

ACS Poli Timişoara - FC Voluntari 2-3 (0-1), stadion ''Dan Păltinişanu'' - Timişoara Au marcat: Alexandru Popovici (49), Andrei Artean (69), respectiv Adrian Bălan (10, 71), Adrian Voicu (90). Adrian Bălan a ratat un penalty în min. 82 (şut peste poartă). Arbitru: Sebastian Colţescu (Craiova); arbitru asistent: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Bogdan Velicu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Marian Balaci (Drobeta-Turnu Severin) Observatori: George Ionescu (Bucureşti) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26