Depozitarul Central va distribui, din 24 octombrie, dividende acţionarilor Impact Developer & Contractor

Acţionarii Impact Developer & Contractor înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului la data de 3 octombrie 2019 vor primi dividende începând cu 24 octombrie, a anunţat Depozitarul Central, într-un comunicat transmis, joi, Agerpres.

Potrivit sursei citate, emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2018, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central, la o valoare brută pe acţiune de 0,034 lei.

Plata dividendelor către acţionarii Impact Developer & Contractor se va efectua în perioada 24 octombrie 2019 - 25 octombrie 2022.

"Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia. Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face astfel: prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari; în numerar, la ghişeele bancare ale BRD Group Societe Generale din întreaga ţară. Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru", precizează sursa citată.

Impact Developer & Contractor este primul dezvoltator imobiliar de pe piaţa din România, cu o experienţă de peste 28 de ani în construcţia şi dezvoltarea de proiecte imobiliare rezidenţiale şi de birouri.

Compania a fost înfiinţată în anul 1991, prin subscripţie publică, iar din 1996 este cotată pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu simbolul IMP. În anul 2006, acţiunile Impact Developer & Contractor au promovat la categoria I a Bursei, devenind astfel primul reprezentant al sectorului de dezvoltare imobiliară şi construcţii listat pe piaţa de capital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel