Cristian Diaconescu, șeful de cancelarie al președintelui interimar Ilie Bolojan, a dat asigurări că România se află la toate mesele de negociere.
Cristian Diaconescu a fost invitat la Antena 3 CNN, unde a precizat că „România se află la toate mesele de negociere“, dar e nevoie de o „readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou create“.
„Vă asigur cât se poate de serios, şi îmi asum când spun acest lucru“, a punctat Cristian Diaconescu.
El a fost întrebat de moderatorul Radu Tudor despre rolul României în discuțiile la nivel internațional, în contextul în care sunt semnale că războiul din Ucraina s-ar putea încheia în perioada următoare.
„România este acolo unde era şi cu ceva timp în urmă, nu am pierdut nimic. Într-adevăr, este nevoie de o readaptare a întregului mesaj diplomatic, politic, militar, în aşa fel încât să ne acomodăm unei situaţii nou create, nu înseamnă că va fi una care ne-ar genera probleme, dar nu putem sta impasibili la evoluţii. Şi vă asigur cât se poate de serios, şi îmi asum când spun acest lucru, România se află la toate mesele de negociere“, a mai zis Cristian Diaconescu la Antena 3 CNN.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News