Carlo Ancelotti a anunţat că după ce îşi va încheia contractul cu Real Madrid, nu va mai antrena o altă echipă de club.
"După această etapă la Real Madrid, foarte probabil mă voi retrage. Dar dacă Real Madrid vrea să fiu aici încă 10 ani, voi fi aici încă 10 ani. Mi-ar plăcea să stau mai mult cu nepoții mei, să merg mai des în vacanță cu soția mea. Sunt atâtea lucruri de făcut și pe care a trebuit să le las deoparte.Sunt multe locuri în care nu am fost niciodată și aș vrea să merg. N-am fost niciodată în Australia. N-am fost niciodată la Rio de Janeiro. Vreau să merg mai des să-mi vizitez sora. Din păcate, nu poți face totul, așa că în ziua când mă voi retrage, voi putea face toate aceste lucruri.
De ce nu? (n.r. dacă ar accepta să antreneze naționala Canadei). Mi-ar plăcea, desigur. Canada s-a descurcat foarte bine.", a spus Ancelotti, citat de Eurosport.
"Îl felicit pentru câştigarea campionatului Spaniei. Îl admir, a fost în toată lumea, a antrenat echipe fantastice. Este un om excepţional, l-am cunoscut cu ani în urmă, este mereu calm şi îşi stăpâneşte perfect emoţiile", a spus Guardiola despre Ancelotti.
Real Madrid nu se predă niciodată, a avertizat fotbalistul croat Luka Modric, a cărui echipă o va întâlni miercuri acasă pe Manchester City în manşa a doua a semifinalelor Ligii Campionilor, scrie AFP.
Modric a subliniat "caracterul" şi "istoria" lui Real, formaţia cu cele mai multe trofee, treisprezece, în Liga Campionilor şi Cupa Campionilor Europeni.
"Ştim că putem reveni, avem încredere în noi. Ştim că în tur noi n-am făcut cel mai bun meci, chiar dacă am dat trei goluri. Mâine (miercuri) trebuie să reuşim mai mult şi o vom face, sunt convins de asta. Va trebui să intrăm pe gazon cu încredere, personalitate, energie, caracter, agresivitate. Trebuie să arătăm că suntem Real Madrid, cea mai bună echipă din lume. Istoria acestui club joacă în favoarea noastră. Nu ne predăm niciodată. Asta ne învaţă acest club când venim aici", a spus Modric, a cărui echipă a fost învinsă în tur de City cu 4-3.
"Ca să ajungi aici şi să câştigi nu ştiu câte Ligi ale Campionilor, nu poţi să ai doar noroc. Este puţin nedrept. Asta ne face să râdem puţin. Bine, să gândească ce vor. Ca să ajungi an de an atât de sus, să învingi echipe mari şi să câştigi trofee, trebuie să ai mai mult decât noroc: caracter, personalitate, încredere... Toate acestea sunt cele care ne fac să câştigăm", a spus mijlocaşul croat, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News