Arsenal nu îl va pedepsi pe Xhaka din cauza fragilității psihice a mijlocașului

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Elvețianul a trecut prin clipe grele pe teren și pe rețelele de socializare.

Arsenal nu va lua măsuri disciplinare împotriva lui Granit Xhaka, fiindcă clubul se teme pentru starea mentală a acestuia, conform The Sun.

Mijlocașul tunarilor încă refuză să își ceară iertare, după ce le-a zis suporterilor „să se ducă naibii" atunci când a fost înlocuit în remiza de pe Emirates Stadium.

O persoană din interiorul clubului a confirmat că fotbalistul de 27 de ani a devenit tot mai demoralizat de abuzul din săptămânile ce au trecut, fie pe teren sau pe rețelele de socializare.

Unai Emery insistă că problema banderolei de la Arsenal nu este deasupra sănătății psihice a jucătorului.

„Am vorbit cu Granit duminică și luni, dar și la antrenament, nu este ușor pentru el. Nu trebuie să își ceară scuze de la mine fiindcă știu că e devastat. Este foarte căzut și trebuie să-i fim alături", a spus antrenorul spaniol.

„El se dedică clubului în fiecare zi. Are valori, experiență și respect față de vestiar. El este capabil să fie căpitanul, iar toți jucătorii respectă asta. Cu toate acestea, a greșit duminică, nu a dat dovadă de răspunsul unui căpitan", a adăugat Emery.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28