Romfilatelia s-a afirmat încă de la înfiinţarea sa, în urmă cu două decenii, ca prezenţă activă în calendarul evenimentelor culturale şi al celor legate de istoria şi valorile de tezaur uman sau material, ale României.
Romfilatelia, invitată la evenimentul găzduit de Aula Academiei Române, i-a oferit domnului Breban, renumit şi distins om de cultură şi membru al Academiei Române, un produs filatelic special, având ca piesă centrală întregul poştal aniversar.
Întregul poştal realizat de Romfilatelia, alătură graficii sugestive portret-opere literare selective, textul unei cugetări a renumitului romancier; "După o vreme, m-am aşezat pe marginea unui drum, care a fost viaţa mea. Împlinirea unui destin în istoria romanului românesc".
Au fost prezenţi membri ai conducerii Academiei Române şi ai Republicii Moldova, ai instituţiilor de cultură din România, reprezentanţi mass media, prieteni şi admiratori.
Ca semn de respect şi aleasă preţuire, Romfilatelia adaugă mesajului omagial al întregului poştal un sincer şi călduros "La Mulţi Ani!" cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă.
DCNews
›
Cultura
›
Carte
›
Timbrul românesc l-a omagiat pe scriitorul Nicolae Breban. Interviu exclusiv pe DC News
Timbrul românesc l-a omagiat pe scriitorul Nicolae Breban. Interviu exclusiv pe DC News
De Anca Murgoci
Publicat pe 02 feb 2024, 17:12
-
-
-
-
-
-
- Este Inteligența Artificială un dușman sau aliat al bibliotecilor?04.09.2025, 20:21
- Zoe Dumitrescu-Bușulenga - Maica Benedicta, 105 ani de la naștere20.08.2025, 11:22
-
-
-
-
- Ce ar schimba profesoara Mariana Badea dacă ar fi, din nou, la catedră02.06.2025, 19:33
-
-
- Ce găsești la Bookfest 2025: Promoții, autori și titluri de neratat28.05.2025, 21:57
- Scriitorul român pentru care oamenii au stat la cozi23.05.2025, 17:20
-
- Dan Ciachir: Pagini de jurnal (II)/ 2020 - 202419.05.2025, 15:14
-
-
- Se lansează albumul București. În căutarea Micului Paris02.04.2025, 11:14
- A murit scriitorul Radu Ţuculescu25.03.2025, 12:44
-
-
-
-
-
-
- Cărți de neratat în 2025. Povești captivante care îți vor atrage atenția06.02.2025, 19:13
-
-
-
-
- Profesorul și lingvistul Alexandru Niculescu a murit la Paris29.12.2024, 12:28
-
-
-
-
- Zavaidoc în anul iubirii. Doina Ruști lansează un nou roman20.11.2024, 10:09
-
-
-
- Ana Blandiana a primit premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 202426.10.2024, 12:22
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- O nouă bibliotecă sătească, făcută din inițiativă privată27.07.2024, 08:29
-
- Biblioteca la firul ierbii, ediția 202424.07.2024, 12:21
-
-
-
-
-
-
-
- Edgar Morin, la 102 ani, publică un roman scris în tinereţe06.06.2024, 03:30
-
-
- O carte despre legitimitate în diverse epoci și culturi - VIDEO03.06.2024, 13:46
- Despre cartea Superpolitica, la De Ce Citim/ VIDEO01.06.2024, 09:40
-
-
-
- 5 cărți esențiale despre sănătatea mintală și adaptare29.05.2024, 09:51
- Călătorii lirice, expoziție de Ioana Badea, la MOBU 202429.05.2024, 09:09
-
- 10 cărți de neuitat pentru copii din colecția „Ap!olodoria”28.05.2024, 12:51
-
-
-
-
-
-
- „Afacerile simplificate”: Ghidul definitiv pentru succesul în afaceri10.05.2024, 17:44
-
-
-
-
- 5 cărți numai bune de dăruit de Paște fiecărui membru al familiei29.04.2024, 11:08
- Spectacol ecvestru îmbinat cu literatură: Un eveniment unic26.04.2024, 17:01
-
- Premiile Ficțiunea, ediția a III-a, 202424.04.2024, 11:17
-
-
-
-
-