Cătălin Boboc a precizat că Maya Teodorescu a fost propusă de PSD.
El a adăugat că termenul de depunere a candidaturilor pentru funcția de judecător al Curții Constituționale expiră miercuri, la ora 13:00.
Potrivit senatorului, după această oră vor avea loc audierile candidaţilor în cadrul Comisiei Juridice, care va adopta un raport.
\"Până la ora 13:00, când se fac audierile, grupurile mai pot propune candidaţi\", a spus Cătălin Boboc, citat de Mediafax.
Întrebat cine are dreptul să propună candidaţi pentru CCR, președintele Comisiei Juridice a răspuns: \"Grupurile parlamentare pot să facă propuneri. Este un loc repartizat, dacă vreţi, Senatului, nu PSD. Dacă a fost domnul Greblă propus atunci de PSD ... da, de acord, dar atât\".
Simona Maya Teodoroiu este secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012, cu excepţia perioadei ianuarie - aprilie 2013, când a ocupat poziţia de secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) din cadrul Guvernului.