Atacator înarmat cu un cuțit, oprit cu focuri de armă de poliție în Franța.
Un bărbat a atacat cu un cuţit, duminică, mai multe persoane la Clermont-Ferrand, în centrul Franţei, iar apoi a atacat un poliţist înainte de a fi rănit de gloanţe şi arestat, Parchetul precizând că niciun element nu sugerează o pistă teroristă, relatează AFP.
Individul, un sudanez de 34 de ani, fusese deja condamnat de justiţie în capitala regiunii Auvergne pentru "ultraj, rebeliune, violenţe asupra unui poliţist şi ameninţare cu moartea", a precizat pentru AFP procurorul din Clermont-Ferrand, Eric Serfass.
El se afla, de asemenea, sub monitorizare psihiatrică, a indicat o sursă din cadrul poliţiei pentru AFP.
"Gravitatea rănilor victimelor şi ale agresorului", care este "de naţionalitate sudaneză", "urmează să fie determinată", a precizat Serfass.
La începutul după-amiezii, "un bărbat, înarmat cu un cuţit, s-a repezit asupra unui poliţist care încerca să îl reţină în condiţiile în care acest individ tocmai atacase mai multe persoane", a explicat magistratul.
Un poliţist din acelaşi echipaj "a făcut uz de arma din dotare împotriva acestui individ, care a fost rănit de această împuşcătură", a continuat Serfass, concluzionând: "deocamdată, niciun element nu sugerează caracterul terorist al faptelor".
Agresorul şi-a rănit mai întâi vecinul, înainte de a ataca alte persoane, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, conform căreia viaţa celor "trei victime ale sale, rănite cu cuţitul", nu este în pericol.
Drama s-a desfăşurat într-un cartier în care locuitorii, care au manifestat în mai 2025, se plâng tot mai mult de probleme de nesiguranţă şi de violenţe urbane legate, în special, de traficul de droguri şi de consumul de alcool pe domeniul public.
Clermont-Ferrand se confruntă din 2025 cu un val de violenţe şi reglări de conturi legate de traficul de droguri, fără precedent pentru acest oraş.