DCNews Politica Parlament Scandal în Parlament. Senatorii s-au făcut \"vagabonzi\" și \"prostituate\"

Scandal în Parlament. Senatorii s-au făcut \"vagabonzi\" și \"prostituate\"

OUG 55/2014 a creat un adevărat scandal în Senat, arată Digi 24. Opoziția a pierdut cei mai mulți primari. Senatorii au fost chemați să voteze decizia Guvernului care s-a aplicat deja. Proiectul a trecut la limită după ce în sală şi-au făcut apariţia miniştrii Bugetului şi Cercetării, care au lăsat problemele de la Guvern pentru a asigura cvorumul la Senat.

Opoziția a aruncat replici dure:

Alin Tişe, senator PDL: \"Acestea sunt prostituate politice.\"

Puiu Haşotti, liderul senatorilor PNL: \"Aceşti traseişti politici, primarii, care au practicat vagabondajul politic, au fost momiţi pentru doi arginţi.\"

Puiu Haşotti, liderul senatorilor PNL: \"Acest act normativ este cel mai scandalos elaborat de un Guvern al României în ultimii 25 de ani\".

Cristian Dumitrescu, vicepreşedintele Senatului: \"Îmi cer scuze eu pentru ideea că cel care se deplasează de la un partid la altul este un vagabond. Nu este o calificare care se poate utiliza în cupola Senatului României\".

Aleşii Puterii i-au acuzat pe cei din opoziţie de ipocrizie:

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD: \"În Hunedoara, 20 şi ceva de primari au trecut la PNL cu Moloț, care acum dă explicații. Toţi sunt vagabonzi. Bine că i-aţi primit\".

Intervenţia senatorului Tudor Barbu care a trecut de la PP-DD la PNL a fost aspru contestată.

Tudor Barbu, senator PNL: \"Discutăm aşa cum s-a spus despre una dintre cele mai abominabile decizii luate de un Guvern postdecembrist\".

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD: \"Doar o simplă întrebare am de adresat domnului Barbu. În ce categorie sunteţi? La prostituţie, la vagabonzi, la trădători?\"

De OUG 55/2014 au profitat 500 de primari, care au schimbat partidul. 

Știri similare din categoria Parlament Vezi toate articolele