Celebrarea mărcii poștale, emise exclusiv sub autoritatea statului român, ca atribut al suveranității, este un omagiu adus tipăririi primei emisiuni de timbre poștale românești, acum 166 de ani, la Iași – „Capul de bour”.
Alături de simbolurile naţionale care au căpătat prin tradiţie drept de consacrare şi recunoaştere constituţională - Tricolorul, Ziua Naţională, Imnul Naţional, Stema României – marca poștală poate fi considerată drept element de identitate istorică, politică, culturală, sportivă etc., prin care o naţiune face cunoscut lumii patrimoniul spiritual şi cultural.
Ziua de 15 iulie rămâne, începând de astăzi, în calendar, ca moment de celebrare a unuia dintre instrumentele tradiționale de promovare și dezvoltare a identității naționale.
Mulțumesc #Romfilatelia în efortul de a folosi timbrul ca mijloc de educație și promovare a României.
Primul timbru românesc se află în custodia Muzeului Național de Istorie a României, căruia doresc să îi mulțumesc pentru privilegiul de a fi întâlnit această neprețuită piesă de istorie națională, a precizat senatorul e Giurgiu, Robert Cazanciuc.
Ziua Mărcii Poștale Românești, sărbătorită pentru prima dată în anul 1932 cu ocazia primei Expoziții Filatelice Române, a fost înscrisă în lista evenimentelor de importanță națională urmare a Legii nr. 62/2024, stabilindu-se data de 15 iulie a fiecărui an ca „Ziua Mărcii Poștale Românești”.