DCNews › Politica › Guvern › MApN: Primele două sisteme radar destinate României vor fi livrate mai devreme

MApN: Primele două sisteme radar destinate României vor fi livrate mai devreme

Sursa foto: https://www.magnific.com/, @DC Studio, rol ilustrativ

Primele două sisteme radar destinate Forțelor Armate Române vor fi livrate mai devreme decât era prevăzut, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, marți seară.

Reprezentanții companiei Thales au confirmat posibilitatea devansării termenelor de livrare pentru primele două sisteme radar mobile Ground Master 200 MM/A, se arată într-un comunicat MApN.

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a avut marți, 10 noiembrie, o întrevedere cu reprezentanții companiei, în cadrul căreia au fost analizate stadiul programelor de înzestrare cu sisteme radar și posibilitățile de accelerare a livrării acestora.

Sistemele radar ajung mai repede decât era preconizat

Livrarea primului sistem radar ar fi devansată cu câteva săptămâni, iar cel de-al doilea cu câteva luni față de calendarul inițial.

„Această accelerare va permite Forțelor Aeriene Române să beneficieze mai devreme de capabilități moderne pentru detectarea amenițărilor aeriene, de la drone care zboară la joasă altitudine până la aeronave și rachete la altitudini mari”, precizează MApN.

Transfer de tehnologie în România

Ministrul Apărării și-a exprimat interesul pentru extinderea acestor activități, astfel încât specialiștii români să aibă oportunități profesionale în țară, cooperarea industrială, a transferului de tehnologie și a valorificării expertizei specialiștilor români.

„Avem nevoie de capabilități moderne pentru protejarea spațiului aerian, iar livrarea mai rapidă a acestor sisteme este un pas important. În același timp, ne interesează ca programele de înzestrare să însemne și dezvoltare industrială în România: transfer de tehnologie, implicarea companiilor locale și locuri de muncă pentru specialiștii noștri. Investițiile în competență și tehnologie trebuie să se regăsească și în capacitatea industriei românești de a participa la proiecte de apărare complexe”, a declarat ministrul Radu Oprea. Acesta a subliniat, în exclusivitate pentru DCNews, provocările industriei de apărare pentru anul 2027.

„Achiziția sistemelor radar de supraveghere aeriană de tip Gap Filler se derulează în cooperare cu alte state europene, sub coordonarea Franței, iar programul sistemelor mobile de dirijare la apropiere și aterizare este derulat în baza contractului încheiat cu asocierea Thales România – Thales LAS France. Ambele programe contribuie la modernizarea infrastructurii radar și la consolidarea capabilităților Forțelor Aeriene Române”, mai precizează reprezentanții MApN.

Citește mai multe din Guvern
Citește mai multe din Guvern