Evenimentul aduce în prim-plan integrala poetică a Constanței Buzea, una dintre vocile importante ale liricii românești contemporane, prima soție a lui Adrian Păunescu.
„Cartea Cărților de Poezii”, ediție de colecție cu mii de versuri
Volumul este conceput ca o ediție amplă, care reunește întreaga operă poetică a autoarei, alături de materiale inedite și documente de arhivă.
„EDIȚIA DE LUX cuprinde:
- 40 de volume într-unul singur
- 768 de pagini
- 2061 de poezii deja publicate
- 523 de inedite
- 50000 de versuri
- Toate poeziile pentru copii
- 13 manuscrise
- 77 de fotografii
- 20 de desene ale poetei și alte ilustrații
- 10 dedicații
- 33 de referințe critice
- Biobibliografie completă”.
Volumul are și o particularitate simbolică legată de greutatea sa și de biografia poetei.
„Coincidență: cartea are 1941 de grame (exact anul nașterii poetei) și este în format mare A4”.
Proiect editorial realizat de Andrei Păunescu
Cartea a fost realizată de Andrei Păunescu, la 85 de ani de la nașterea poetei Constanța Buzea (29 martie 1941 – 31 august 2012).
Evenimentul are loc la Muzeul Național al Literaturii Române, situat pe Strada Crețulescu nr. 8, în zona Calea Victoriei, Biserica Albă. Intrarea este liberă.