Robert Cazanciuc, senator PSD, propune înființarea unui centru național care să coordoneze, la nivelul Guvernului, măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.
Inițiatorul Legii Anastasia spune că vrea să transforme propunerea într-un proiect de lege și îl consideră pe Titi Aur potrivit pentru a construi și coordona noua structură.
Robert Cazanciuc a prezentat ideea duminică, 15 noiembrie, într-o postare pe Facebook, de Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere. El spune că responsabilitățile sunt împărțite între mai multe ministere și autorități, iar măsurile pe care acestea le iau au nevoie de o coordonare permanentă.
Structura ar reuni specialiști și reprezentanți ai instituțiilor care se ocupă de legislație, educație rutieră, infrastructură, prevenție și control. Centrul ar urma să monitorizeze riscurile, să verifice dacă măsurile adoptate au efect, să identifice blocajele și să urmărească intervențiile necesare.
De la sancțiuni la prevenirea accidentelor
Robert Cazanciuc a amintit că a inițiat Legea Anastasia și a susținut că următorul pas este să se pună mai mult accent pe prevenție. „Sancțiunile, oricât de necesare, intervin adesea când răul a fost deja făcut”, a scris el.
România a înregistrat 1.296 de decese în accidente rutiere și ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană la rata mortalității rutiere.
Titi Aur, omul pe care Robert Cazanciuc îl vede la conducerea centrului
Robert Cazanciuc a publicat și fotografii de la o lecție de conducere defensivă la care a fost pentru o zi elevul lui Titi Aur. Expertul în conducere defensivă și multiplul campion național la raliuri este potrivit să pună pe picioare și să coordoneze structura pe care o propune.
„Siguranța rutieră are nevoie de o singură Direcție - Salvarea de vieți
România are nevoie de un centru național de comandă și coordonare a siguranței rutiere. Nu de încă o instituție birocratică, ci de un mecanism care să unească eforturile statului pentru a salva vieți.
Avem legi, instituții, strategii și responsabilități împărțite între ministere și autorități. Ceea ce ne lipsește este o coordonare reală, unitară și permanentă.
De aceea, astăzi, de Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere, mă gândesc la înființarea, la nivel guvernamental, a unei structuri naționale care să reunească specialiști și reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu responsabilități în siguranța rutieră: de la legislație, educație și infrastructură, până la prevenție, control și aplicarea legii.
Un mecanism cu autoritate și responsabilități clare, care să monitorizeze riscurile, să evalueze măsurile adoptate, să identifice blocajele și să urmărească intervențiile necesare.
Siguranța rutieră nu trebuie să mai fie responsabilitatea fragmentată a mai multor instituții, ci o prioritate comună a întregului Guvern.
Am inițiat Legea Anastasia și alte demersuri legislative pentru creșterea siguranței pe drumurile publice, din convingerea că viața trebuie protejată inclusiv prin fermitatea legii. Dar sancțiunile, oricât de necesare, intervin adesea când răul a fost deja făcut. Următorul pas trebuie să fie prevenirea tragediilor, nu doar pedepsirea celor vinovați.
Intenționez să transform acest concept într-un proiect de lege, pentru ca România să aibă nu doar reguli mai bune, ci și capacitatea de a le pune în aplicare coerent și eficient.
Pentru că adevărata performanță a unui stat nu se măsoară în numărul sancțiunilor aplicate după accidente, ci în numărul vieților salvate înainte ca acestea să se producă.
România, cu 1296 decese, ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană la rata mortalității rutiere. O statistică dureroasă, în spatele căreia sunt familii distruse, copii rămași fără părinți și vieți curmate înainte de vreme.
Cred că cel mai important omagiu pe care îl putem aduce celor care și-au pierdut viața pe șosele este să facem tot ce ne stă în putere pentru a preveni alte tragedii. Nicio familie nu ar trebui să-și ia rămas-bun dimineața fără certitudinea că cei dragi se vor întoarce acasă.
În foto ipostaze de la o lecție pe teme de siguranță rutieră, în care eram elev pentru o zi al expertului în conducere defensivă Titi Aur, un multiplu campion național la raliuri care mi se pare potrivit și competent să construiască și să coordoneze această structură națională”, a scris Robert Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.